Guvernul a anunţat, ieri, că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă.
Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, într-un raport redactat în urmă cu aproape o lună.
Controlul a fost efectuat la Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi Imprimeria Naţională privind respectarea cadrului organizatoric şi funcţional pentru introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. În perioada supusă controlului, funcţia de preşedinte CNAS a fost ocupată de Lucian Duţă (10 decembrie 2009-8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) şi Doru Bădescu (25 mai 2012-13 iunie 2013).
În document se arată că introducerea cardului a fost aprobată, în şedinţă de guvern la începutul lunii septembrie 2010, prin memorandum aprobat de premierul Emil Boc, iniţiat de ministrul Sănătăţii Attila Cseke, şi şeful CNAS, Lucian Duţă, fiind stabilită producerea cardurilor începînd cu ianuarie 2011 într-un ritm de un milion carduri lunar, astfel încât toţi cei 18,5 milioane de asiguraţi, la care se face referire în memorandum, să fie acoperiţi în 18-19 luni.
Inspectorii îl acuză însă pe Lucian Duţă că nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile de serviciu, prin faptul că nu a încheiat cu Imprimeria Naţională contractul pentru producerea cardului, a propus acordarea către Poşta Română, prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare, a contractului de curierat, fără ca Poşta să aibă exclusivitate pentru prestarea acestor servicii şi a determinat o pagubă la Imprimerie de peste 1,2 milioane euro.
În consecinţă, Guvernul anunţă că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Conturi, Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice, Ministerul Sănătăţii, informând şi Ministerul de Interne.