Medicii Institutului de Urologie Cluj au încheiat cu succes, după patru ore, operaţia de extirpare a unei tumori maligne extrem de rare, de patru cazuri la un milion de locuitori, unui bărbat de 65 de ani, doctorii fiind însă nevoiţi să-i scoată pacientului şi o bucată din rinichiul drept.
Şeful ICUTR Cluj, Mihai Lucan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că a fost scoasă în timpul intervenţiei o mare parte din vena cavă, afectată de tumoare, dar aceasta nu a putut fi înlocuită.
"Operaţia a reuşit, pacientul rămâne intubat, sub observaţie. A fost o intervenţie extraordinar de grea, iar din cauza tumorii extinse am fost nevoiţi să scoatem o parte din rinichiul drept al pacientului. Am scos şi o porţiune mare din vena cavă, dar nu am putut să o înlocuim, astfel că am găsit o soluţie colaterală pentru porţiunea scoasă, în vederea bunei funcţionări, în continuare, a organismului. Am reuşit să scoatem şi tumoarea", a spus Lucan.
Operaţia de extirpare a tumorii a durat circa patru ore.
Bărbatul de 65 de ani care avea o tumoră malignă extrem de rară, de patru cazuri la un milion de locuitori, a fost operat, miercuri, la Institutul de Urologie Cluj, medicii spunând că pacientul era în fază terminală şi că operaţia a fost extrem de dificilă, fiind necesară înlocuirea unei părţi din vena cavă.
Şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, Mihai Lucan, declara, într-o conferinţă de presă înaintea operaţiei, că diagnosticul pus pacientului a fost "tumoare malignă retroperitoneală", o afecţiune rară, de 4,05 cazuri la un milion de locuitori.
"Din experienţa îndelungată pe care o am, aceasta este una dintre cele mai complicate operaţii pe care urmează să o execut. Este complicată nu atât prin dimensiunile tumorii, cât din cauza poziţiei acesteia, la nivelul spaţiului dintre vena cavă şi artera aortă, interesând vasele rinichiului drept şi invadând o porţiune de circa şapte centimetri din peretele venei cave. Problema este nu atât a scoaterii tumorii, cât reconstrucţia funcţională a vaselor renale şi a peretelui venei cave şi de aceea va trebui să folosim soluţii plastice. Este o operaţie foarte complexă, una dintre cele mai complexe operaţii efectuate în ţară, la un bolnav foarte complex, cu multiple patologii secundare. Pacientul are 65 de ani, iar diagnosticul pus este tumoare malignă retroperitoneală, o afecţiune rară, de 4,05 cazuri la un milion de locuitori", afirma Lucan.
Potrivit acestuia, pacientului - care suferă de insuficienţă renală, are diabet, hipertensiune, ischemie miocardică, litiază renală, chist renal, anemie avansată şi Alzheimer - i s-a spus că nu poate fi operat.
Acesta spunea că, în timpul intervenţiei chirurgicale, va trebui scoasă o porţiune importantă din vena cavă, care este vena principală a organismului, şi va trebui înlocuită, pentru a se asigura buna funcţionare.
"Tumora, care are 7,5/6 centimetri, aflată lângă rinichi, a debutat în urmă cu două luni, iar pacientul era în stare terminală", declara şeful ICUTR.