Doi medici angajaţi ai Maternităţii din Ploieşti au fost amendaţi de către DSP după ce au închiriat în incita spitalului un cabinet medical cu ecograf unde realizau contra cost ecografii unor paciente din afara spitalului, în numele unor cabinete medicale individuale neînregistrate şi neautorizate.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Alexandru Băloi, la solicitarea Ministerului Sănătăţii DSP a făcut un control la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie din Ploieşti, în urma căruia s-a constatat că doi medici angajaţi ai spitalului au închiriat în incinta maternităţii un cabinet medical dotat cu un ecograf, unde făceau, contra cost, investigaţii unor paciente chemate din afara spitalului.
Cei doi medici sunt specialişti în obstetrică - ginecologie şi cu competenţe în ecografie, pentru fiecare ecografie ei primind aproximativ 300 de lei.
Echipa de control a DSP Prahova a constatat că cei doi medici efectuau ecografiile în numele unor cabinete medicale individuale care nu erau înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale, nu erau înregistrate la Colegiul Medicilor şi nici nu deţineau autorizaţie sanitară de funcţionare, în condiţiile în care activitatea medicală paraclinică care presupune efectuarea de ecografii se poate face doar cu o astfel de autorizaţie sanitară, a precizat şeful DSP Prahova.
Medicul Mirela Neagu, consilier pe probleme legate de managementul spitalelor în Consiliul Judeţean Prahova, instituţie care are în administrate maternitatea din Ploieşti, a declarat corespondentului MEDIAFAX că marţi CJ a solicitat maternităţii din Ploieşti rezilierea contractelor de locaţiune dintre spital şi respectivii medici, în condiţiile în care clădirea în care funcţionează maternitatea aparţine Consiliului Judeţean şi este dată în administrare spitalului.
"Spitalul are în administrare clădirea, care este proprietatea Consiliului Judeţean. Există o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova din decembrie 2012 care prevede că dacă unitatea sanitară doreşte să închirieze un spaţiu excedentar este nevoie de un aviz al Consiliului Judeţean. Nouă nu ni s-a solicitat un astfel de aviz şi, prin urmare, nu l-am eliberat. Pe de altă parte, se pune problema necesităţii şi oportunităţii unei activităţi de acest tip în cadrul unui spital public. Noi putem agrea şi chiar încuraja o activitate privată sau în parteneriat care să fie complementară serviciilor pe care le furnizează spitalul şi care să fie în beneficiul pacientei, dar în condiţiile în care spitalul are suficientă aparatură, suficient personal cu competenţe, trebuie foarte bine justificat de ce era nevoie de servicii private când spitalul public putea foarte bine să asigure efectuarea de servicii ecografice în cadrul contractului de furnizare de servicii medicale", a spus Mirela Neagu.
Reprezentanta CJ Prahova a precizat că cele două contracte au fost încheiate la începutul lunii februarie şi că specialiştii care au făcut controlul au descoperit un registru în care au fost înregistrate aproximativ 80 de ecografii efectuate din februarie şi până în aprilie. Echipei de control nu i-au fost puse la dispoziţie însă şi chitanţe aferente banilor încasaţi.
Fiecare medic plătea spitalului lunar 1.500 de lei pentru folosirea cabinetului şi a ecografului care aparţine maternităţii.
Managerul Spitalului de Obstetrică - Ginecologie din Ploieşti, Călin Boeru, nu a putut fi contactat, iar potrivit unor surse din spital acesta se află în concediu medical.