Sprijinul acordat fermierilor tineri pentru instalarea la ţară ar putea creşte de la 40.000 de euro la 70.000 de euro, iar subvenţia pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitări, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, sumă nerambursabili pentru instalarea în mediul rural.
"Vrem ca în viitoarea programare financiară să mărim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro și să mărim alocarea financiară astfel încât cât mai mulți fermieri tineri să se instaleze în mediul rural", a spus Constantin la conferința MEDIAFAX Talks about Agriculture
Tânărul fermier este o persoană cu vârsta sub 40 de ani și care desfășoară o activitate agricolă.
"Dacă până acum nu exista o diferențiere între tânărul fermier și un fermier care primea un sprijin pe suprafață de 139 de euro pe hectar, în viitoarea programare fermierul tânăr va primi pentru cinci ani, pentru primele 25 de hectare, o sumă mărită cu 25%. Astfel acesta va fi stimulat să lucreze și să aibă un avantaj la începerea activității agricole", a afirmat Constantin.
Viorel Matei, președintele Federației Naționale a Producătorilor Agricoli (FNPAR), a declarat că se discută de multă vreme despre stimularea tinerilor fermieri pentru a se instala la sate, însă ar trebui în primul rând să fie stimulată creditarea pentru înființarea acestor ferme, respectiv băncile să acorde împrumuturi cu dobânzi mai mici.