Cardul de producător, cu care persoanele fizice vor putea vinde în pieţe, va fi aprobat de Guvern după ce mai întâi va fi testat într-o piaţă din sudul României, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai fermierilor.
"Am identificat deja piața respectivă, vom testa cum va funcționa acolo cardul și după aceea vom aproba actul normativ", a spus ministrul.
El a adăugat că testele vor începe, probabil, în luna aprilie.
"Este o piață dintr-un oraș din sudul României, nu din București", a mai spus el.
Persoanele fizice urmează să beneficieze de locuri special amenajate în piețe, unde vor putea vinde mărfurile.
Producătorii vor putea vinde în pieţe pe baza unui card de acces, care va fi însoţit şi de certificatul de producător. Cardul va conţine, printre altele, informaţii despre numele producătorului și locul de producţie.