Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 5 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 52 (5259)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Recursul la eliberarea condiţionată a lui Năstase va fi judecat în 18 martie

 

Recursul la eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase va fi judecat în 18 martie, la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit acest termen după ce a primit dosarul de la Judecătoria Sectorului 4.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au transmis luni Judecătoriei Sectorului 4 dosarul privind cererea de eliberare condiţionată a lui Năstase, la care au ataşat şi motivele de recurs împotriva hotărârii prin care această instanţă a decis eliberarea condiţionată a fostului premier.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit să judece recursul procurorilor în 18 martie.

Procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Oprean, declara, la bilanţul instituţiei, că motivele de recurs şi întregul dosar în cazul eliberării condiţionate a lui Năstase vor fi transmise în câteva zile de la DNA la Tribunalul Bucureşti.

În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen.

Decizia Judecătoriei Sector 4 a fost contestată de procurorii DNA, recursul urmând să se judece la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a dat publicităţii miercuri motivarea deciziei din 12 februarie, arătând că Adrian Năstase a avut un comportament conform "întru totul" cu rigorile mediului carceral şi nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.

Totodată, instanţa a arătat că lucrarea ştiinţifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispoziţiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfăşurată în detenţie au fost stabilite corect.

Instanţa a notat în motivarea deciziei că lucrarea ştiinţifică "Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne şi europene" a fost scrisă de Adrian Năstase în perioada 10 august - 24 decembrie 2012, constatând astfel că "acordarea a 45 zile câştig s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale".

"Că lucrurile stau astfel o demonstrează şi aprobarea cererilor formulate de deţinut la 10 şi 21 august 2012, prin care acestuia, conform propunerilor comisiei de selecţie muncă din Penitenciarul Jilava făcute în conformitate cu dispoziţiile articolului 59 alineatele 1 şi 3 din Legea 275/2006, i s-a permis să lucreze la elaborarea lucrării opt ore pe zi (40 de ore/săptămână) şi apoi zece ore pe zi (50 ore pe săptămână)", a precizat judecătorul în documentul citat.

La judecarea cererii de eliberare înainte de termen, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti respingerea acesteia, invocând faptul că Adrian Năstase nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorilor care l-au condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a mai arătat în faţa instanţei că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrării fostului premier avute în vedere pentru punerea lui în libertate şi a invocat că Judecătoria Sectorului 4 nu este competentă să soluţioneze cererea.

Adrian Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012.

În 9 ianuarie, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care Adrian Năstase ar putea fi eliberat şi a dat aviz favorabil.

"Ca urmare a redactării lucrării ştiinţifice şi a implicării în activităţile de educaţie, a obţinut un număr total de 342 de credite şi a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei", se arată în raportul comisiei.

În fişa de caracterizare a lui Adrian Năstase, Comisia de la Jilava a consemnat activităţile prestate de acesta, pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare.

După decizia comisiei, avocaţii lui Adrian Năstase au depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de eliberare din penitenciar, care a fost admisă în 12 februarie.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Recursul la eliberarea condiţionată a lui Năstase va fi judecat în 18 martie.
 Vizualizări articol: 588 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Recursul la eliberarea condiţionată a lui Năstase va fi judecat în 18 martie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei