Activitatea de transplant din România a înregistrat, ieri, o premieră absolută, respectiv cinci donatori de organe din trei oraşe diferite (Timişoara, Cluj şi Oradea), într-un interval de doar 36 de ore, a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, coordonator naţional al programului, dr. Victor Zota.
"Este pentru prima dată când avem cinci donatori în trei oraşe diferite. În acest context, cinci bolnavi cu suferinţă hepatică vor fi salvaţi", a mai spus Zota.
Coordonatorul Programului naţional de transplant a precizat că, luni, au fost doi donatori în Timişoara, de la care medicii au făcut prelevare de ficat şi de rinichi. Ficatul a fost adus în Capitală şi transplantat ieri dimineaţa. Tot ieri, alte echipe au plecat spre spitale din Oradea, Timişoara şi Cluj, unde au fost făcute prelevări de ficat şi de rinichi. Ficatul prelevat va fi adus tot în Capitală, iar rinichiul, la Cluj-Napoca.
"Este o minune să vorbim despre cinci bolnavi cu suferinţă hepatică gravă, care stau de ani pe liste de aşteptare şi care vor fi salvaţi într-o zi", a mai spus Zota.
România are 2.500 de oameni care trăiesc datorită transplantului, iar alte câteva mii sunt pe lista de aşteptare, din cauza numărului încă mic de donatori, de specialişti din programul naţional şi de centre unde sunt realizate operaţiile, declarat Zota, în 19 iunie 2012.
Numărul transplanturilor efectuate în România a crescut de la 0,5 la un milion de locuitori în 1999, la patru la un milion în 2011, fiind însă sub media europeană, de 15 la un milion.