Peste 6.200 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 13 - 19 decembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Călăraşi, Hunedoara, Ilfov şi Braşov, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor centralizate ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 6.260 de locuri de muncă.
Cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (561) şi în judeţele Cluj (865), Iaşi (599), Călăraşi şi Hunedoara (câte 347), Ilfov (316), Braşov (237), Timiş (181) şi Alba (180).
Cele mai puţine posturi vacante sunt înregistrate în Bacău (patru), Mehedinţi (cinci), Caraş-Severin (11), Olt (15), Buzău (17), Suceava (23),Vrancea (34), Galaţi (40), Ialomiţa (44), Maramureş (47), Sălaj (49).
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 613 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer, subinginer şi programator (36), asistent medical generalist (39), medic rezident (16), consilier vânzări asigurări (14) şi consilier financiar-bancar.
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 5.647 locuri de muncă, cele mai multe pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (534), muncitor necalificat în industria confecţiilor (442), confecţioner-asamblor articole din textile (375), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (233) şi agent de securitate (210).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.