Guvernul vrea să declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, drept zi liberă în universităţi, astfel încât studenţii care învaţă în alte zone decât cele de domiciliu să aibă posibilitatea să voteze la alegerile parlamentare în localităţile lor şi să poată reveni în timp util, marţi, la cursuri.
Solicitarea pentru acordarea unei astfel de zi libere i-a fost adresată premierului Victor Ponta, sâmbătă dimineaţa, de către unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia "Zilei Porţilor Deschise", iar ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a sunat la ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru a întreba dacă este posibil ca ziua de luni, 10 decembrie, să fie declarată zi liberă pentru studenţi. Răspunsul primit din partea ministrului de resort a fost favorabil.
"Stroe a sunat-o pe doamna ministru să vadă dacă este posibil şi înţeleg că ar fi posibil. Este vorba de studenţii care nu stau în oraşul în care este universitatea şi care vor să meargă să voteze. Nu îmi doresc decât să voteze cât mai multă lume, pentru că este un vot important. Nu spun cu cine, important este să voteze", a spus Ponta.
Acelaşi tânăr i-a mai cerut premierului ca studenţii care vor merge acasă să voteze să poată călători gratuit cu trenul.
"Încercăm", i-a răspuns Ponta tânărului.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis, miercuri, un comunicat în care arată că studenţii cer gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a se putea duce să voteze în localităţile de domiciliu şi vor să aibă zi liberă în prima zi după alegeri.
Organizaţia precizează că studenţii care învaţă în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant.
Astfel, ANOSR cere Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Transporturilor să le acorde studenţilor gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a putea merge să voteze în localităţile în care au domiciliile. De asemenea, studenţii vor să aibă zi liberă în 10 decembrie, când se vor întoarce din localităţile de domiciliu.
Reprezentanţii alianţei studenţeşti au precizat că prevederile legii electorale "îngrădesc posibilitatea de exercitare a dreptului de vot pentru sute de mii de studenţi români care studiază în altă localitate sau au venit la studii din altă ţară".
Aceştia susţin că în cazul în care Guvernul nu aproba măsurile propuse, studenţii "vor fi nevoiţi să facă eforturi financiare considerabile" pentru a se putea duce în localităţile de domiciliu şi a-şi exercita dreptul la vot.
"Efectele legii electorale asupra participării tinerilor la vot sunt o ruşine pentru democraţia românească şi un dezastru pentru orientarea clasei politice către nevoile pe termen lung ale societăţii. Vom cere modificarea legii, însă acest lucru nu se poate realiza, constituţional, înainte de alegeri. Între timp, este foarte important ca Guvernul să acorde gratuitate pe transportul în comun pentru a se asigura că studenţii au posibilitatea să-şi exercite dreptul la vot", a spus preşedinte ANOSR, Mihai Dragoş, citat în comunicat.