Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că este inadmisibil ca în România zilelor de azi violenţa domestică să se accentueze, precizând că încă persistă mentalitatea potrivit căreia "unde loveşte mama, creşte copilul" şi "dacă o femeie primeşte o palmă, ştie ea de ce".
"Este inadmisibil că în România zilelor de azi fenomenul violenţei domestice, în loc să se diminueze, se accentuează. Nu este normal să avem copii abuzaţi, iar membrii unor familii să nu se respecte", a spus, joi, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, la conferinţa de lansare a unei campanii de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Potrivit ministrului, ceea ce trebuie să se schimbe în România în ceea ce priveşte fenomenul violenţei domestice este "mentalitatea".
"Încă persistă acea mentalitate potrivit căreia «unde loveşte mama, creşte copilul» şi «dacă o femeie primeşte o palmă, ştie ea de ce»", a spus Mariana Câmpeanu, care a precizat că, de multe ori, atitudinea societăţii în faţa faptelor de violenţă domestică nu este ceea ce ar trebui să fie.
Demnitarul a arătat că amploarea fenomenului este subevaluată, iar populaţia vizată este "o populaţie ascunsă", pentru că evenimentele se petrec în intimitatea familiei, de cele mai multe ori agresorul şi victima păstrând secretul asupra evenimentelor petrecute.
„În măsura în care copilăria noastră ne este afectată, şi viaţa de adult ne este afectată”
"Nici unul dintre noi nu suntem feriţi de trecutul nostru, iar în măsura în care copilăria noastră ne este afectată, şi viaţa de adult ne este afectată", a mai spus Mariana Câmpeanu, care a subliniat că în acest sens va insista foarte mult pe combaterea violenţei împotriva copiilor, "mai ales pentru că ei nu se pot apăra".
La rândul său, Cristina Pocora, preşedintele Comisiei de egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, a spus că în prezent există o lege privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care dă posibilitatea unor instituţii să intervină în aceste cazuri.
Cristina Pocora a subliniat că în acest sens este important să fie schimbată mentalitatea instituţiilor care iau contact cu aceste cazuri.
"Nici o persoană nu merită şi nimic nu justifică violenţa", a spus Pocora.
Ea a precizat că violenţa domestică are mai multe forme, printre care agresiunea fizică, cea verbală, abuzurile sexuale, abuzurile emoţionale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, neglijenţa, dar şi privarea economică.
Campania se va desfăşura sub forma unor conferinţe care vor fi organizate în opt oraşe, respectiv Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Târgovişte, Sibiu, Cluj, Craiova, Timişoara şi a unei caravane intitulate "Toleranţă zero faţă de violenţa în familie", care va sta câte o zi în cele mai aglomerate locuri publice din 30 de localităţi din ţară, până în 20 decembrie.
Costul campaniei este de 934.761 de lei, echipa de proiect fiind formată din doi sociologi, doi experţi în protecţie socială, o echipă tehnică şi una de suport, precum şi un moderator şi un coordonator de campanie.
"Am ales acest model al caravanei din perspectiva impactului pe care îl are asupra comunicării directe cu oamenii ", a spus coordonatorul campaniei, Andrei Stociu, precizând că în paralel ar trebui desfăşurate campanii similare on-line.