Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor implicaţi să realizeze o hartă a drumurilor de regulă blocate la ninsori puternice, care să fie transmisă autorităţilor locale şi prezentată public populaţiei, şi să oprească circulaţia auto la semne foarte clare de înzăpezire, în special pentru camioane.
El a cerut ca circulaţia auto să nu mai fie oprită doar după ce sunt înregistrate probleme cu zăpada, ci încă de la primele semne de înzăpezire, chiar dacă o astfel de măsură îi va nemulţumi pe şoferi.
Şeful Guvernului a spus că este necesară o discuţie pe această temă cu reprezentanţii Uniunii Transportatorilor şi că se aşteaptă ca aceştia să îi explice ce pierderi vor suferi, dar a insistat că circulaţia auto va trebui oprită în astfel de cazuri deoarece cele mai mari probleme sunt provocate de traficul greu.
"Dacă avem semnale foarte clare, trebuie oprită circulaţia, chiar dacă unii oameni vor fi supăraţi, că de ce nu-i lăsăm să plece pe drum când începe ninsoarea Eu vă dau autoritatea să închideţi acele drumuri, în special pentru camioane, pentru că maşinile mici mai le împing oamenii, le mai scoatem mai uşor, dar când este vorba de camioane se blochează pentru zile în şir. Oamenii o să fie nemulţumiţi dacă nu-i mai lăsaţi să iasă din oraş sau să plece, dar decât să iasă să îngheţe pe drum şi să umblăm după ei să-i scoatem din zăpadă, vă cer să luaţi aceste măsuri chiar uneori impopulare. Pe cei cu TIR-urile nu-i mai scoatem până la deszăpezire, deci ori închidem, ori redirijăm. O să se supere, o să protesteze, dar decât să stea în zăpadă, asta e. Daţi vina pe mine, nu mă mai votează şoferii de TIR, asta-i viaţa. La fel să discutăm din timp şi cu CFR-ul, nu cu naşii ăia care au treabă acum, dar n-aş vrea să se mai întâmple în secolul 21 să aud de trenuri care stau două-trei zile în câmpie", a spus Ponta.
Premierul a mai cerut ca utilajele de deszăpezire să fie deja pregătite, adăugând că la Ministerul Transporturilor va funcţiona începând de marţi un comandament de iarnă, care îşi va înceta activitatea în primăvară.
Ponta: Ideea ca drumurile să fie deszăpezite de localnici cu lopata e o poveste; de-aia încasăm taxe
Premierul Victor Ponta a atenţionat autorităţile locale să nu aştepte ca drumurile înzăpezite în perioada de iarnă să fie eliberate de către localnici cu lopata, arătând că aceasta este atribuţia statului, care încasează taxe şi impozite de la contribuabili.
"În mod sigur fiecare om şi comunitate locală se va implica, dar povestea că să dea oamenii cu lopata...e o poveste. Sunt situaţii în care de-aia suntem stat, de-aia încasăm taxe şi impozite, de-aia avem o mulţime de autorităţi, instituţii, şefi şi adjuncţi de şefi, ca să nu le spunem oamenii că să dea ei cu lopata. O să dea şi ei cu lopata, dar nu pot să dea cu lopata doi metri de zăpadă sau să deszăpezească un drum de 50 kilometri, asta este atribuţia noastră", a spus Ponta la videoconferinţa cu prefecţii.
În luna februarie, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, aflat în zonele înzăpezite din judeţele Buzău şi Vrancea, s-a declarat nemulţumit de faptul că militarii deszăpezesc drumurile, în timp ce localnicii "stau în casă la căldură".
El a atenţionat că este necesar ca la nivel local să fie constituite servicii voluntare de intervenţie în cazuri de urgenţă, pentru recâştigarea unui spirit civic "diminuat" de anii anteriori.
Ulterior, Ungureanu a susţinut că nu i-a făcut "leneşi" pe sinistraţii din judeţele Buzău şi Vrancea, care nu îi ajutau pe militari la deszăpezire, şi că nu este cazul să îşi ceară scuze, afirmând însă în acelaşi timp că lipsa de spirit civic nu poate fi cauţionată.
(27 oct 2012, 14:57:28