Un reporter al cotidianului local francez Ouest France s-a deplasat la periferia Craiovei, unde a discutat cu romi instalaţi în foste barăci militare, descriind sărăcia în care trăiesc aceştia şi visul lor de a pleca din ţară, relatează publicaţia în ediţia electronică joi.
Reportajul începe prin a descrie "o viaţă fără speranţă", pe Drumul Apelor, unde în condiţii de "sărăcie africană" mai multe familii de romi ocupă apartamente minuscule de două camere în foste barăci militare lipsite de apă şi electricitate, în majoritatea timpului.
Dan Grigore, în vârstă de 44 de ani, liderul comunităţii, îl conduce pe reporter să constate condiţiile în care supravieţuiesc zeci de familii. Acesta rămâne impresionat de Maria, care creşte patru copii, Ioana, care şi-a pierdut recent locul de muncă de la salubritate sau asistentul social Mircea Cojocaru, care deplânge lipsa locurilor de muncă pentru romi.
Asemenea condiţii denotă o situaţie financiară precară. Majoritatea familiilor se bazează pe alocaţia de nouă euro pe lună pentru copil acordată de stat sau caută prin gunoaie pentru a recupera deşeuri, cum e cazul lui Cornel, care anul trecut şi-a pierdut locul de muncă în construcţii. În prezent, el reciclează sticle de plastic şi cutii metalice din care câştigă trei-patru euro pe zi.
"Vor să ne evacueze", plânge Profira, arătând o scrisoare de la administraţie prin care este anunţată că nu şi-a mai plătit întreţinerea de şase luni. Fiind întrebată despre viitor, ea admite că ar vrea să plece din ţară, dar nu poate fiindcă obţinerea paşaportului şi transportul o costă prea mult. Reportajul se încheie cu o concluzie dură: visul tuturor este să plece, iar Franţa este una dintre destinaţiile preferate.