Municipalităţile cu centrale termice de încălzire a populaţiei care utilizează gazul drept combustibil au fost mandatate de Guvern să achite plăţi în avans către furnizori, astfel încât contractele de furnizare a gazului pentru perioada de iarnă să fie încheiate cel târziu la finele lunii octombrie.
Mandatul pentru încheierea contractelor cu plata în avans a fost acordat în şedinţa de ieri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.
Centralele de energie termică (CET) vor avea şi posibilitatea de a acumula stocuri de gaze.
Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a precizat că totalul costului pentru asigurarea de păcură, cărbune, motorină şi gaze pentru perioada de iarnă este de 71 milioane lei, din care Guvernul poate asigura 63-67 milioane lei.
Într-un comunicat transmis de Guvern se arată că ordonanța de urgență introduce posibilitatea ca sumele alocate de la bugetele locale pentru compensarea diferenței de preț a energiei termice, reprezentând sprijinul pentru populație, să se poată acorda în avans de către ordonatorii principali de credite producătorilor sau furnizorilor de energie termică în vederea achitării, de asemenea în avans, a consumului de gaze naturale.
În opinia Guvernului, avantajul acordării de sume în avans se va reflecta în reducerea costurilor înregistrate de operator, reducerea prețului de facturare a energiei termice pentru populație și a subvenției acordate de la bugetul local. De asemenea, prin achitarea în avans a gazelor naturale se creează premisele eliminării blocajelor financiare în relația producător energie termică-furnizor gaze naturale.