Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 9 oct 2012 - Anul XVII, nr. 236 (5141)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Hayssam, condamnat la 2 ani de închisoare în cazul fugii sale din ţară

Omar Hayssam a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Oradea, la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce fraţii acestuia - Mukhles şi Mahmoud - şi omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi.

Curtea de Apel Oradea a pronunţat, ieri, sentinţa în cazul fugii din ţară a omului de afaceri Omar Hayssam.

Astfel, Omar Hayssam a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, pedeapsă care a fost contopită cu cea de 20 de ani, primită anterior pentru terorism, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Oradea a dispus achitarea celor doi fraţi ai omului de afaceri - Mukhles şi Mahmoud -, acuzaţi de complicitate la înlesnirea ieşirii din ţară a unei persoane cercetate pentru terorism, respectiv a armatorului sirian Mustafa Tartoussi, acuzat de înlesnirea ieşirii din ţară a unei persoane cercetate pentru terorism.

Ei au fost achitaţi pe motiv că fapta lor nu există.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la ICCJ.

La pronunţarea sentinţei, inculpaţii şi avocaţii acestora au lipsit din sală.

La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, Omar Hayssam, respectiv pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 23 - 30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.

 

Urmărit general naţional şi internaţional

Cercetările făcute în faza de urmărire penală au relevat faptul că plecarea din ţară a lui Omar Hayssam s-a realizat pe cale maritimă, cu ajutorul inculpaţilor Mustafa Tartoussi, Mukhles Omar şi Mahmoud Omar, aport justificat de "considerente de ordin material - în primul caz - şi de ordin familial - în cel de-al doilea caz".

În 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia de condamnare, în lipsă, la 20 de ani de închisoare a omului de afaceri Omar Hayssam.

Sirianul Hayssam este urmărit general naţional şi internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.

Hayssam a fost operat de cancer de colon, iar la şedinţa de judecată în urma căreia s-a dispus eliberarea sirianului din motive medicale procurorul a depus concluzii de admitere a cererii acuzatului, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea.

La 26 aprilie 2006, Hayssam fost eliberat din arest, iar în 30 iunie a fugit din România la bordul unei nave. Şefii serviciilor de informaţii şi procurorul general al României şi-au dat demisia din cauza scandalului mediatic generat de fuga lui Hayssam.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 9 februarie 2011, la TVR, că Omar Hayssam "este bine-merci" şi nu mai are cancer. Preşedintele preciza că partea română ştie unde se află acesta pentru că este subiect de discuţie cu partea siriană. "Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei", spunea atunci Băsescu.

Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam s-a judecat la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Condamnat în lipsă

 

În 2008, Omar Hayssam - cetăţean sirian, născut în 1 martie 1963 - a fost condamnat, în lipsă, la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea a trei reporteri români la Bagdad, cazul acestuia constituind o premieră în România.

Fuga acestuia, după ce a fost eliberat din motive medicale, la solicitarea Parchetului, a determinat revocarea din funcţii a şefilor de servicii de informaţii române, dar şi a procurorului general al României. Autorităţile române au iniţiat o serie de demersuri pentru aducerea lui Hayssam în România, pentru a-şi ispăşi pedeapsa la închisoare.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în iunie, legile pentru ratificarea tratatelor încheiate cu Siria privind extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate şi decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnate la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

De asemenea, Traian Băsescu a promulgat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, în 8 mai, proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010, document despre care şeful statului declara, în noiembrie 2011, că este necesar pentru aducerea în ţară a lui Omar Hayssam.

MAE preciza, în luna mai, că ratificarea tratatelor de către partea română nu este echivalentă cu intrarea în vigoare (şi aplicarea) acestora, fiind nevoie, în egală măsură, de îndeplinirea procedurilor interne necesare de către partea siriană şi de notificarea reciprocă a îndeplinirii acestor proceduri, în conformitate cu dispoziţiile finale ale acordurilor în atenţie.

"Nu există, până în prezent, o astfel de notificare din partea siriană, documentele nefiind în prezent în vigoare", menţiona MAE.

Preşedintele Traian Băsescu declara, la 16 noiembrie 2011, că aducerea lui Omar Hayssam în România nu este posibilă din cauza blocării la Comisia de politică externă din Senat a acordului de extrădare cu Siria.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hayssam, condamnat la 2 ani de închisoare în cazul fugii sale din ţară.
 Vizualizări articol: 624 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Hayssam, condamnat la 2 ani de închisoare în cazul fugii sale din ţară0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   INTREBARE trimis de
( 9 oct 2012, 13:31:44
CHIAR SPONSORUL CAMPANIILOR PSD SI PDL???????????????????????????

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei