Premierul Victor Ponta, care a împlinit joi 40 de ani, a povestit jurnaliştilor că a primit din partea familiei un tort în formă de tablă de şah pe care sunt şi două figurine, un prinţ şi o prinţesă, reprezentându-i pe cei doi copii ai săi şi că are peste 400 de apeluri pierdute din partea colegilor.
„Astăzi de dimineaţă (n.r.- ieri) m-au trezit Irina şi Andrei (cei doi copii ai săi - n.r.) şi ăsta este cel mai frumos cadou, iar diseară o să avem o masă romantică în patru. Dintre colegi, m-au felicitat mulţi, dar din păcate nu reuşesc să răspund la telefon, sunt vreo 400 de apeluri până în momentul ăsta", a spus Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă a primit felicitări şi din partea preşedintelui Traian Băsescu, Ponta a răspuns că nu a apucat să vadă, pentru că nu a avut telefonul la el.
Întrebat de asemenea cum este la 40 de ani, premierul a spus că "nu este aşa rău cum ar părea".
"Am citit peste tot că de la 40 de ani începe viaţa şi trebuie să constat acum", a spus Ponta.
El şi-a încheiat discuţia cu jurnaliştii, spunându-le: "Ne vedem şi la 50 de ani tot aici !".