Peste 625.000 de reţete au fost prescrise electronic din 1 iulie şi până în 10 septembrie de către medicii din reţeaua sanitară, cu excepţia celor de la CASAOPSNAJ şi de la cea a Transporturilor, care nu au folosit acest sistem, potrivit statisticilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
În 10 septembrie, la ora 18.00, în sistem erau 638.003 reţete prescise şi validate, dintre care 625.414 în sistem online.
De asemenea, 12.032 de reţete au fost prescrise offline, la cabinet, iar 557 la domiciliu. Din totalul celor 638.003 reţete prescrise, 489.238 au fost şi eliberate.
În topul prescriptorilor se află medicii din Iaşi, cu 37.436 de reţete, urmaţi de cei din Bucureşti şi Braşov, cu peste 35.000, şi de cei din Teleorman, cu 30.199.
La polul opus sunt medicii de la Casa de Asigurări de Sănătate a Armatei, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ) şi de la cea a Transporturilor, care în cele aproape două luni şi jumătate de la implementarea sistemului nu au prescris nicio reţetă electronică, potrivit statisticilor oficiale.