Dezvoltarea sistemului de telemedicină românesc, în special în zonele rurale, va fi sprijinită printr-o finanţare în valoare de 422.786 de dolari, acordată de Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare, în baza unui contract semnat joi cu Ministerul Sănătăţii.
Finanţarea va permite efectuarea unui studiu de fezabilitate cu privire la îmbunătăţirile ce se pot aduce asistenţei medicale primare şi de specialitate din zonele rurale din România. Studiul de fezabilitate, care va fi efectuat de International Development and Technical Assistance LLC, va include evaluarea reţelei existente de telemedicină din domeniul asistenţei medicale de urgenţă, precum şi a proiectului pilot de telemedicină din domeniul asistenţei medicale primare, implementat în acest an. Proiectul a conectat 10 cabinete de medici de familie din zona Deltei Dunării cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea.
"Acordul de finanţare semnat astăzi (joi - n.r.) de către Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare şi Ministerul Sănătăţii din România şi care are o valoare de peste 420.000 de dolari demonstrează angajamentul guvernului SUA de a colabora cu România pentru a continua dezvoltarea sistemului public de sănătătate un domeniu cheie al infrastructurii naţionale", a declarat adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Duane Butcher, la semnarea acordului de finanţare.
Potrivit oficialului american, dat fiind faptul că o mare parte a populaţiei din România locuieşte în zone în care îngrijirea medicală de specialitate nu este întotdeauna uşor accesibilă, implementarea unui sistem de telemedicină precum cel inclus în acest studiu va creşte accesul la servicii medicale de calitate pentru cei care au nevoie de ele.
Un câştig atât pentru România, cât şi pentru Statele Unite
"Extinderea proiectului pilot de telemedicină, aflat în prezent în faza de implementare în Tulcea, va fi un obiectiv cheie al acestui studiu care va include detalii privind implementarea sistemului de telemedicină iniţial în zece cabinete de medici de familie din România, scopul final fiind acela de a implementa sistemul la scară naţională", a mai spus adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA.
Butcher a adăugat că implementarea unei infrastructuri de telemedicină în întreaga ţară, pe care acest studiu va încerca să o sprijine, reprezintă un câştig atât pentru România, cât şi pentru Statele Unite, care vor contribui astfel la bunăstarea poporului român, crescând accesul acestora la servicii de sănătate.
"Studiul va include o listă a cerinţelor tehnice implementării unui sistem de telemedicină, rezultatele unei evaluări comparative cu alte sisteme de pe pieţe similare recomandări de întreţinere şi modernizare a centrelor, precum şi un calendar şi un plan detaliat al implementării sistemului", a precizat, cu acelaşi prilej, oficialul american.
Butcher a subliniat şi că această finanţare este "încununarea a aproximativ 20 de ani de susţinere a sectorului de tehnologia informaţiei şi comunicare din România de către Agenţia Americană pentru Dezvoltare". "Printre programele încheiate recent se numără efectuarea unui studiu privind implementarea unui sistem electronic de monitorizare a alegerilor, precum şi studii privind implementarea unui sistem naţional de gestionare a situaţiilor de urgenţă şi a unor tehnologii mobile de comunicare în situaţii de urgenţă. După finanţarea efectuării acestui studiu de fezabilitate, Guvernul SUA intenţionează să continue să investească în dezvoltarea sistemului IT românesc, precum şi a altor sectoare ale economiei româneşti, precum transporturile sau energia ecologică", a arătat adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA.
La rândul său, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a spus că România deţine, la momentul actual, un sistem de telemedicină naţional în ce priveşte relaţia între ambulanţele de urgenţă şi centrele de recepţie a datelor medicale.
Raed Arafat: România este un model în ceea ce priveşte telemedicina
"Totodată există peste 100 de spitale conectate la nivelul unităţilor de primiri urgenţe cu trei centre de recepţie. Al treilea fiind cel de la Iaşi care se află în fază de testări după Târgu Mureş şi Bucureşti. România este un model în ceea ce priveşte telemedicina. Aceasta însă nu este rezervată doar domeniului de asistenţă medicală de urgenţă ea putând fi foarte bine utilizată în domeniul asistenţei medicale primare şi în alte domenii cum ar fi cel de radiologie", a mai spus Arafat.
Subsecretarul de stat a mai precizat că, în 2012, s-a reuşit implementarea unui proiect pilot în Delta Dunării care conectează 10 cabinete de medici de familie cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
"Sprijinul guvernului SUA în realizarea unei analize pertinente a sistemului de telemedicină din România şi a nevoilor din acest domeniu de către experţi este mai mult decât binevenit şi ne va ajuta în luarea unei decizii bazate pe fapte bine analizate în ce priveşte strategia de dezvoltare a sistemelor de telemedicină din ţara noastră", a adăugat subsecretarul de stat.
Potrivit lui Arafat, românii din zonele rurale, care reprezintă jumătate din populaţia ţării, au nevoie de acces la serivicii medicale, iar proiectul pilot de telemedicină de la Tulcea constituie un efort pentru a soluţiona această problemă.
Studiul de fezabilitate care va fi efectuat cu sprijinul Agenţiei Americane pentru Comerţ şi Dezvoltare va duce la crearea unui plan de implementare a acestui sistem atât în zonele rurale, cât şi în întreaga ţară, a mai spus Arafat.
Întrebat care patologii pot fi abordate prin telemedicină şi dacă există un sistem de plată a celor care oferă consultaţii în acest sistem, Raed Arafat a explicat că, prin unităţile de primiri urgenţe, pot fi abordate mai ales traumatismele, accidente rutiere, problemele cardiace şi cele neurologice.
"În Bucureşti, de exemplu, în opt luni de zile, au fost 16.000 de transmisii prin telemedicină, adică o transmisie la 8-10 minute. Se face o transmisie din stradă, de la accidente rutiere, probleme cardiace, neurologice, traumatologie. Este o problemă, încă, în ceea ce priveşte radiologia, întrucât este nevoie de aparate digitale", a arătat subsecretarul de stat.
Arafat a precizat că există un acord-cadru care va stabili modalitatea de plată pentru consultul telemedical.