Trenul Orient Express, care parcurge o dată pe an ruta Paris - Istanbul, va sosi, luni, în Sinaia şi Bucureşti, pasagerii urmând să viziteze castelul Peleş şi alte obiective turistice, informează CFR Călători.
Celebrul tren, care parcurge o dată pe an ruta Paris – Istanbul, readucând în memorie traseul celui mai cunoscut tren european care pornea cu mai bine de 125 de ani în urmă, de pe peronul Gării de Est din Paris, spre Istanbul, va sosi luni, la ora 14.20, în Bucureşti - Gara de Nord.
Trenul compus din vagoane selecte, confortabile şi luxoase reprezintă o legendă fascinantă, plină de mister, care traversează istoria culturii şi civilizaţiei Europei unite. În acest an, trenul tranzitează România în perioada 2 - 10 septembrie, oprind luni dimineaţa, la Sinaia, unde pasagerii vor putea vizita castelul Peleş şi alte obiective turistice ale oraşului, iar luni după-amiaza va ajunge în Bucureşti.
"Marţi, de la ora 9.00, îşi va continua călătoria spre Istanbul. Următoarea oprire va fi Varna, în Bulgaria", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de CFR Călători.
Orient Express se va întoarce de la Istanbul în 8 septembrie, urmând să sosească în Bucureşti Nord la ora 14.00. O zi mai târziu, de la 10.50, îşi va relua călătoria spre Budapesta, cu o oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia.
Firma Venice Simplon Orient Express organizează în fiecare an, începând din 2000, călătoria cu acest tren special, pe ruta: Paris – Viena – Budapesta – Sinaia – Bucureşti – Varna – Istanbul – Bucureşti – Sinaia – Budapesta – Viena – Veneţia.
O călătorie cu Orient Express pe segmentul Istanbul - Veneţia costă, anul acesta, 10.540 de euro, iar în 2013 va ajunge la peste 14.000 de euro, potrivit preţurilor afişate online.