Peste 3.300 de persoane vor fi pregătite, în septembrie, la 163 de programe de formare profesională, cei mai mulţi participanţi fiind în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Braşov, Dolj şi Mureş, a anunţat, ieri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit sursei citate, în septembrie, vor fi organizate 163 de programe de formare profesională pentru 3.389 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, cursurile fiind organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de agenţia municipiului Bucureşti.
Cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, vor fi organizate în Iaşi (200 persoane), Braşov (196), Bucureşti şi Dolj (câte 196) şi Mureş (168), precizează ANOFM.
Meseriile cele mai solicitate pentru care vor fi organizate programe de formare profesională sunt cele de operator introducere, validare şi prelucrare date (374 persoane), ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie (187), bucătar (183), inspector (referent) resurse umane (163), lucrător în comerţ (160), lucrător în cultura plantelor (151), contabil (137), manichiură-pedichiură (118), designer pagini web (94), frizer, coafor, manichiură, pedichiură (93).