Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că, în cazul în care CC invalidează referendumul, singura soluţie constituţională este întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni, "la masa bucatelor", precizând că el nu va mai încerca un dialog cu actualul preşedinte suspendat pentru că este "păţit".
"Dacă mâine şase dintre judecătorii CC decid să invalideze referendumul nu există decât o singură soluţie constituţională, chiar dacă este o soluţie nedreaptă pentru majoritatea absolută a românilor, pentru 8,5 milioane de români, şi anume domnul Băsescu se întoarce la masa verde, cum a zis că nu vrea, se întoarce la masa verde, la masa bucatelor de la Cotroceni. Altă soluţie nu există", a spus Victor Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă va mai încerca o mediere, o discuţie cu Traian Băsescu, premierul a precizat că nu intenţionează să facă acest demers din cauza experienţelor anterioare.
"Eu sunt păţit cu dialogul", a spus Ponta.
Curtea Constituţională a solicitat Guvernului să comunice până la 21 august listele electorale permanente actualizate până la 10 iulie.
CC a invocat în solicitare textele legale potrivit cărora listele electorale permanente cuprind cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv.
Curtea a admis, în 14 august, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare pentru 21 august a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.
Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.