Sistemul de învăţământ preuniversitar are aproximativ 225.000 de cadre didactice, grupate pe tranşe de vârstă în jurul a două "vârfuri" - unul în zona 36 de ani, considerat avantajos, şi unul la 60 de ani, care, potrivit MECTS, impune o strategie de evitare a deficitului în următorii 10 ani.
"Am făcut o analiză privind repartizarea personalului didactic pe tranşe de vârste în întreg sistemul de învăţământ, în prezent fiind vorba despre 225.000 de cadre didatice. În iunie, repartizarea pe grupe de vârste se încadra, cum spunem noi în domeniul ştiinţific, în curba de distribuţie bimodală, adică o curbă cu două maxime. Un maxim este avantajos pentru sistemul de învăţământ, pentru că se centrează undeva la vârsta de 36 de ani, ceea ce este încurajator pentru asigurarea perspectivei de acoperire cu cadre didactice a întregului sistem de învăţământ", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
În jurul celui de-al doilea "vârf", cel din jurul vârstei de 60 de ani, se află toate cadre didactice aflate în pragul pensionării, a căror ieşire din sistem riscă să genereze un deficit deloc neglijabil.
"Trebuie să avem grijă ca în sistem să aducem un număr mult mai mare de tineri, astfel încât să nu avem deficit mare de cadre didactice. Important va fi modul în care ne vom stabili politica de acoperire cu cadre didactice în viitorii ani", a subliniat ministrul Educaţiei.
Potrivit analizei Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), cele mai multe cadre didactice din sistem sunt încadrate la grupele de vârstă 32-38 ani şi 56-62. Altfel, la fiecare dintre grupele de vârstă 32, 33, 34 şi 35 de ani sunt peste 6.000 de cadre didactice, cu un "vârf" de aproape 8.000 la 36 şi 37 de ani.
De asemenea, la intervalul 56-60, vârstele de 56, 57, 58 şi 59 au fiecare peste 6.000 de cadre didactice, iar grupa de vârstă 60 de ani este "vârful", cu peste 7.000 de persoane,
Aceeaşi analiză indică faptul că bărbaţii sunt mai puţin interesaţi de cariera didactică. "Domnii profesori se regăsesc în număr mai mic în sistem. Interesant de văzut că domnii profesori de vârstă tânără au intrat în număr mai mic în sistem şi, chiar dacă există un număr destul de maren jurul vârstei de 36 de ani, acesta este atenunat de ce numărul celor de vârste înaintate", a mai spus Andronescu.