Fiica prefectului de Mehedinţi Nicolae Drăghia, care la începutul lui 2012 a participat la un show de televiziune, a fost numită, miercuri, director al Colegiului Naţional Pedagogic din Drobeta Turnu Severin, profesorii unităţii de învăţământ fiind nemulţumiţi de decizia Inspectoratului Şcolar.
Irina Drăghia, fiica prefectului judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghia, a fost numită, miercuri, în funcţia de director al Colegiului Naţional Pedagogic de către inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi, Marian Şuţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Irina Drăghia a înlocuit-o în funcţie pe Laura Butaru, profesor de pedagogie, care s-a aflat la conducerea unităţii de învăţământ în ultimii nouă ani.
Nemulţumiţi de schimbarea fostului director, aproximativ 30 de profesori de la Colegiul Naţional Pedagogic din Drobeta Turnu Severin au semnat o petiţie prin care îşi arată susţinerea faţă de Laura Butaru.
De asemenea, dascălii spun nu au fost consultaţi cu privire la această schimbare.
"Prin document ne exprimăm adeziunea pentru corectitudinea fostului nostru director care este profesorul Laura Butaru", a spus unul dintre profesorii de limba română din liceu.
"Suntem nemulţumiţi pentru că noi nu suntem consultaţi, noi, profesorii titulari, ar trebui să avem dreptul să ne pronunţăm asupra celor care ne reprezintă", a spus un alt dascăl.
Petiţia semnată de profesori va fi înaintată Ministerului Educaţiei.
Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Marian Şuţă, a spus că fostului director nu i se reproşează nimic, menţionând că fiica prefectului face parte din noua echipă de la Inspectorat.
El a adăugat că nu ştia când a numit-o pe Irina Drăghia la conducerea Colegiului Naţional Pedagogic că participase la show-ul de televiziune "Burlacul".
"Se doreşte o nouă echipă şi la licee, probabil că vor mai fi schimbaţi şi alţi directori. Despre «Burlacul», o să încerc şi eu să mă informez, nu am privit niciodată această emisiune. O să văd care este situaţia şi voi lua o decizie în consecinţă", a spus Şuţă.
Irina Drăghia a fost protagonista uneia dintre seriile show-lui de televiziune "Burlacul", la începutul anului 2012.
Contactată pentru a oferi un punct de vedere cu privire la show-ul de televiziune la care a participat şi unde a filmat scene indecente alături de un bărbat, Irina Drăghia a răspuns: "Viaţa mea personală mă priveşte".
Irina Drăghia a fost numită în funcţia de director al Colegiului Naţional Pedagogic prin detaşare în interesul învăţământului. Ea are 31 de ani şi este profesoară de limba română, titulară la Şcoala din comuna Rogova, judeţul Mehedinţi.