Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat procedura de atribuire a contractului privind reabilitarea staţiei de epurare a apelor din municipiul Fălticeni (judeţul Suceava), după ce mai multe companii româneşti şi străine, ale căror oferte au fost respinse, au contestat licitaţia.
Proiectul are o valoare estimată la peste 40 milioane lei fără TVA, fiind finanţat din fonduri de coeziune (76,5%) şi din surse naţionale (23,5%), cu o durată a contractului de 31 luni.
În cadrul licitaţiei organizate de compania de servicii comunale Suceava au fost depuse zece oferte, împotriva rezultatului procedurii de atribuire fiind formulate contestaţii de către compania austriacă Ginzler Stahl-u Anlagenbau, de asocierea de firme Comsa (Spania)-Rotary Construcţii şi de compania germană Passavant Roediger, ale căror oferte au fost respinse, informează casa de avocatură Boştină şi Asociaţii, care a reprezentat în faţa CNSC compania austriacă Ginzler Stahl-u Anlagenbau.
"Ginzler Stahl-u Anlagenbau a cerut anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire, respectiv a deciziei de respingere a ofertei, anularea procesului-verbal de evaluare a ofertelor şi a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a raportului procedurii de atribuire, constatarea nulităţii contractului de achiziţie publică încheiat cu ofertantul declarat câştigător şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice", arată casa de avocatură.
În urma analizei, CNSC a decis anularea procedurii de atribuire.