Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, ieri, că nu îl va graţia pe Adrian Năstase în situaţia în care, întors la Cotroceni, va primi o cerere în acest sens, el apreciind totodată că este "enormă" pedeapsa de doi ani primită de fostul premier.
Băsescu a fost întrebat, la Realitatea.net, dacă îl va graţia pe Adrian Năstase în situaţia în care va primi o solicitare în acest sens.
"Nu", a răspuns Băsescu, menţionând că nu spune aceasta "din răutate".
El a explicat că Adrian Năstase a primit o condamnare la doi ani de închisoare, "enorm" după părerea sa, însă "este o lecţie pentru toţi".
"De ce mi-ar fi imposibil să spun «da» pe o cerere de graţiere a lui Adrian Năstase, pentru că el este o lecţie pentru toţi. Adrian Năstase a primit doi ani, enorm după mine, dar aşa a hotărât justiţia şi probabil va face opt luni, cu toate facilităţile care sunt. Funcţionarii care au pus în aplicare ce le-a cerut Adrian Năstase au primit şase, şapte ani. Acest caz este un caz emblematic, funcţionarii trebuie să ştie că oamenii politici vin şi pleacă şi că sunt mult mai puţini responsabili pentru ilegalităţi decât ei, funcţionarii publici. Cred că acest caz este o lecţie extraordinară pentru aparatul de stat românesc", a spus Băsescu.
De asemenea, Traian Băsescu a spus că Adrian Năstase ştie că dosarele sale au plecat de la oameni din partidul său.
"Acesta cu «Trofeul calităţii» nu a trecut pe la mine, pentru că între timp se modificase legea, dar, din câte ştiu, este plecat de la autosesizarea procurorilor, ca urmare a scandalului de presă. Dar, în rest, toate dosarele lui Adrian Năstase sunt plecate de la colegi de-ai lui de partid. De altfel, aş fi fost foarte curios să se facă public acel testament, pentru că eu sunt convins că acolo Adrian Năstase a fost cinstit", a spus el.
În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.