Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare, votul fiind dat în absenţa PDL.
În favoarea modificării Ordonanţei au votat 157 voturi "pentru", 6 abţineri şi nici un vot împotrivă.
Reprezentanţii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest pentru divergenţele la modificarea Ordonanţei 41.
Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.
La dezbateri, reprezentanţii PDL Mircea Toader şi Daniel Buda au susţinut că respingerea în totalitate a Ordonanţei de urgenţă este singura modalitate de a răspunde cerinţelor Curţii Constituţionale şi a raportului de ţară pe justiţie. "Era mai simplu retragerea Ordonanţei, aţi păstrat de ruşine sau de frică prevederea ca validarea referendumului să se facă cu jumătate plus unu din cetăţenii înscrişi în liste", a spus Toader.
Ei au criticat prevederea introdusă în ordonanţă referitoare la intervalul de desfăşurare a referendumului de la 7,00 la 23,00.
Deputat PDL: Teama noastră este că în puterea nopţii se va putea fura mai bine
"Atunci când se întunecă nu mai vine nimeni la vot. Veţi vedea că participarea la vot după ora 20,00 – 21,00 este nesemnificativă", a spus Toader. "Teama noastră este că în puterea nopţii se va putea fura mai bine", a spus şi Daniel Buda.
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, ieri, după adoptarea legii referendumului, referitor la declaraţia democrat-liberalilor: "Da, sigur, cei de la PDL sunt meseriaşi şi îşi amintesc cum au făcut şi la alegerile de acum patru ani, îşi amintesc cum au făcut şi la alegerile de acum opt ani de zile, sunt meseriaşi. Probabil că întotdeauna hoţul strigă hoţul. Nu cred că, în cazul unui referendum unde totul este foarte simplu, pe un buletin de vot foarte simplu, numărătoarea este foarte simplă, se pot crea fraude. Şi am demonstrat-o la alegerile locale, că nu au fost incidente deosebite în centralizarea şi numărarea voturilor.
Social-democratul a adăugat că Guvernul va lua măsuri ferme pentru ca referendumul să se desfăşoare conform legii şi că referendumul de 16 ore nu va deveni din excepţie regulă.
"Reglementarea se referă la întreg corpul legii. Legea are un singur articol, 34, care reflectă foarte clar că referendumul se desfăşoară într-un anumit interval", a spus Mircea Duşa.
Duşa: Modificarea intervalului orar oferă posibilitatea unui număr mai mare de români să participe la vot
"Sigur că noi avem în vedere perioada aceasta de vară şi dreptul constituţional al românilor de a vota, am insistat astăzi ca, în proiectele de legi privind aprobarea ordonanţelor legate de referendum, să mărim intervalul orar între 7.00 şi 23.00. Este, cred eu, o modificare constituţională şi îmi amintesc că, în anul 2003, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1, a afirmat că o asemenea modificare pe lege este constituţională. Vă amintiţi că în 2003 a fost modificată tot Legea referendumului, atunci când s-a făcut referendum pentru modificarea Constituţiei şi s-a desfăşurat în două zile, s-a făcut modificarea printr-o ordonanţă de urgenţă şi Curtea a zis că e constituţională. Sper ca şi colegii noştri de la PDL să înţeleagă că această modificare este constituţională şi că nu au nici un motiv să atace la Curtea Constituţională cele două proiecte de lege, pentru că, într-adevăr, proiectul de lege privind modificarea intervalului orar oferă posibilitatea unui număr mai mare de români să participe la vot şi să-şi exprime dreptul constituţional", a explicat ministrul.
În cursul dezbaterilor, deputatul PNL Mihai Voicu a spus că modificarea Ordonanţei este o punere în acord a legislaţiei referendumului cu decizia Curţii Constituţionale.
El a explicat că CCR a decis că referendumul trebuie validat dacă se prezintă 50 la sută plus unu din cetăţenii înscrişi în liste şi crearea unui cadru necesar pentru ca cetăţenii să se prezinte la vot şi amândouă cerinţele au fost îndeplinite prin modificarea Ordonanţei 41.
Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect, care a fost adoptat de Senat anterior, în cursul zilei de ieri.
(19 iul 2012, 11:24:05
prin stropul de putere unificat, la referendum
întrebarea e : vor ieşi suficienţi din casă ?
sau ..ne vom lăsa (iar) învăluiţi în vrăjeală şi fum ?