Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că respinge acuzaţiile de plagiat apărute în presă la adresa sa, menţionând că el nici măcar nu şi-a elaborat teza de doctorat şi nu a publicat nimic care să poată fi atacat.
"În încercarea disperată a unora de a-l salva pe Victor Ponta de plagiat, de hoţie, unii vor să arate că toţi suntem la fel, că toţi plagiem, numai că nu e nimic mai fals. Fac trimitere la trei referate pe care le-am susţinut, în calitate de doctorand, referate care sunt, toată lumea ştie, elemente de lucru pentru realizarea unei teze de doctorat. Nu sunt referate publice. Ele au fost acceptate de către comisia respectivă, eu nici măcar nu mi-am elaborat teza de doctorat, vedeţi în C.V. ul meu. Nu am publicat nimic care să poate fi atacat cu virgula", a precizat Blaga.
El a ţinut să menţioneze că nu se aseamănă cu Victor Ponta.
"Vă rog să citiţi cu atenţie materialul din Evenimentul Zilei (Jurnalul Naţional, nr.), unde sunt declarate plagiate convenţii internaţionale la care România este parte, tratate semnate de România, bibliografia. Vă rog să citiţi cu atenţie întreg materialul, să vedeţi despre ce este vorba. Nu mă asemăn cu domnul Ponta din nici un punct de vedere. Nu am în CV-ul meu lucrarea de doctorat, nu am publicat nici un articol în care să fi putut copia un cuvânt din cineva", a explicat Blaga.
El le-a mai spus ziariştilor, că "este declarată plagiatură inclusiv bibliografia".
Jurnalul Naţional a publicat, miercuri, un material potrivit căruia lucrările de cercetare doctorală ale lui Vasile Blaga sunt copiate în procent de 33%, potrivit programului anti-plagiat strikeplagiarism.com.