Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, duminică, după anunţarea rezultatelor examenului de bacalaureat, că întrucât acestea sunt similare cu cele de anul trecut este o dovadă a faptului că nu au fost luate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei dezastruase din 2011.
"Înţelegem că ar fi trebuit să fie făcute analize foarte concrete de la fiecare şcoală până la nivel naţional şi pe aceste paliere să fi fost programate măsuri remediale foarte concret stabilite şi să fie urmărite cu o periodicitate matematică. Consecinţele rezultatelor de anul trecut în măsurile ministerelui au fost sancţionarea elevului şi sancţionarea şcolilor prin diminuarea cifrelor de şcolarizare. Ştim că acum finanţarea este per capital. Deci, când scoţi din cifra de şcolarizare o clasă nu faci decât să sancţionezi şcoala respectivă", a declarat Ecaterina Andronescu, numită în funcţia de ministru al Educaţiei în 2 iulie.
În opinia ei, sancţiuni aplicate nu au produs efectele scontate în rezultatele de duminică.
"Noi aşteptăm să înregistrăm toate rezultatele aşa cum sunt ele prevăzute ca etape, asta înseamnă şi după finalizarea contestaţiilor, şi apoi vom porni analize la trei paliere, la nivel naţional, în Ministerul Educaţiei, cu experţii din minister şi cu experţii Centrului de evaluare şi examinare, care au şi ei responsabilitate în ceea ce priveşte formularea subiectelor, apoi vom cere ca la nivelul fiecărei şcoli, la nivelul judeţului, şi la nivelul ministerului să avem măsuri concrete cu termene şi responsabilităţi foarte exacte, pentru a încerca să remediem această situaţie", a mai spus sursa citată.
Lui Andronescu nu "i se pare normal să fie sancţionaţi elevii şi părinţii lor", pentru că sancţiunea pe care prin examen le-o transmite una dată societăţii.
"Vrem ca la nivelul ministerului să punem semnul unei concordanţe depline între ce învaţă elevii patru ani de zile, cu toate măsurile ce decurg din procesul de învăţare, să creştem performanţa acolo, şi modul în care formulăm subiectele într-un proces de evaluare. Apoi vom încerca să vedem, ordonanţa privind modificarea examenului de bacalaureat, promovată de guvernul Boc şi care se află pe masa Comisiei de Învăţământ din Senatul României. Eu cred că Senatul merită să-şi încheie vacanţa mai repede sau să organizeze o sesiune excepţională, astfel încât ceea ce propunem noi să fie pus într-o lege şi să putem sta cu fruntea sus, după examenul anului viitor", a spus noul ministru.
Andronescu a declarat că nu se aşteaptă să fie făcute minuni într-un an, dar măsurile ce le va propune ministerul nu vor viza doar clasa a XII-a. "Aceste măsuri trebuie să vizeze pregătirea examenului de bacalaureat, începând cu intrarea în liceu. Măsuri remediale pentru aducerea la standardele impuse de nivelul liceului şi evident pe care le avem în standardele naţionale", a adăugat ministrul Educaţiei.
În 2011, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 44,47% la nivel naţional, înaintea contestaţiilor.
Potrivit primelor rezultate, rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta sunt comparabile cu cele de anul trecut.