Inspectoratele şcolare au înregistrat 12.172 de contestaţii la evaluarea naţională, dintre care 7.009 la limba şi literatura română, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Stelian Fedorca.
"Au fost 7.009 contestaţii la rezultatele de la Limba şi literatura română şi 5.163 la matematică, dar nu ştim dacă în primul caz au avut legătură cu subiectul controversat", a spus secretarul de stat.
Stelian Fedorca a mai spus că nu poate prezenta situaţia rezultatelor înainte de contestaţii, întrucât sistemul informatic este astfel construit încât nu poate furniza date decât la finalul prelucrării tuturor datelor.
"Nu putem avea informaţii în această etapă. După ce vor fi rezolvate contestaţiile, vom avea întreaga situaţie", a mai spus Fedorca.
Pentru susţinerea celor trei probe de la evaluarea naţională au fost înscrişi 190.291 de elevi, 6,3 la sută dintre cei care au susţinut probele contestând notele primite.
La subiectul II al probei de limba română de la evaluarea naţională, elevii au trebuit să spună, printre altele, felul propoziţiei subordonate (atributivă, predicatică sau subiectivă) din fraza "Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii". Această cerinţă a împărţit elevii şi părinţii în două tabere, unii susţinând că răspunsul corect este propoziţie subiectivă, iar ceilalţi, predicativă.
Liviu Pop, care a asigurat interimatul la Ministerul Educaţiei, a decis, în 27 iunie, schimbarea baremului probei de limba română de la evaluarea naţională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri ("subiectivă" şi "predicativă") care au generat controversa legată de una dintre cerinţe. Decizia, au spus reprezentanţii ministerului, se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiştilor în limba română.
În urma deciziei lui Pop, la corectarea lucrărilor, ambele răspunsuri în discuţie ("subiectivă" şi "predicativă") vor primi câte şase puncte. Anterior, baremul probei de română prevedea că răspunsul corect este "subiectivă".
Primele rezultate de la evaluarea naţională au fost afişate vineri, până la ora 14.00. Contestaţiile, depuse în aceeaşi zi, vor fi soluţionate sâmbătă şi duminică, iar luni vor fi afişate rezultatele finale. Repartizarea computerizată în licee va avea loc în 5 iulie.
Notele de la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu, care se va desfăşura în două etape. La prima dintre acestea vor participa elevii care au dat evaluarea naţională şi care vor avea media de admitere calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.
În a doua etapă se vor înscrie, pe locurile rămase libere, elevii care nu au dat evaluarea, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.
( 2 iul 2012, 12:25:46
Pentru modificarea baremului de corectare la matematică
Domnule ministru (care draaqu ăi mai fi la ora prezentei petiții)
Subsemnații, un grup de părinți ai unor lefardale de copchii obraznici dar tupeiști, din gubernia Suceava, formulăm prin prezentul demers o solicitare ultimativă de a modifica baremul de corectare al probei de matematică din cadrul examenului de neevaluare națională (sau evaluare sintetizantă a dezastrului național în care ați adus sistemul de învățământ)
Astfel la subiectul II.3. al probei –
„Într-o clasă sunt 26 de elevi. Dacă ar pleca două fete și trei băieți, atunci numărul fetelor ar fi egal cu dublul numărul băieților. Determinați numărul fetelor din clasă.”
– solicităm să se acorde 5 puncte pentru ORICARE răspuns ar fi fost elaborat pe foaia de concurs, ba mai mult, să se acorde acest punctaj și celor care nu au răspuns deloc, tocmai ca o recunoaștere sine-qua-non a semnificației filosofice a maximelor:
„Tăcerea e de aur.” și „Dacă tăceai, filosof te numeai.”
Motivele pentru care formulăm această solicitare sunt următoarele:
- În primul rând că nu se cade ca să-i asupriți așa de aprig pe sărmanii noștri puturoși taman astăzi de dziua lui Ștefan cel Mare Și Sfânt. Apăi dacă Măria sa, care a fost și el om ca toți oamenii de supt vremuri, cu kusururi și calități ’osebite, a ajuns în călindarele pochilor numai în baza faptelor sale extraordinare și fără să cunoască reciproca a doua a teoremei celor trei perpendiculare și nici explicitarea modulului, atunci considerăm că și leneșele noastre progenituri nu merită să-și împuie capul cu tot felul de questii desuete și care n-o să le folosească deloc la numărarea furtișagului sau a paraîndărătului.