Amenzi în valoarea totală de peste 3,8 milioane lei au fost aplicate de Inspecţia Muncii (IM) în urma unor controale efectuate în perioada 5-15 iunie în domeniul construcţiilor, fiind depistate totodată 431 de persoane care nu aveau contract individual de muncă, potrivit IM.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost aplicate amenzi de 2.752.300 de lei, din care 2.581.000 de lei pentru muncă la negru.
Controalele au vizat 1.467 de angajatori, care au însumat un număr de 71.179 salariaţi.
"S-au constatat 2.912 deficienţe şi s-au dispus 3.013 măsuri în vederea remedierii. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contract individual au fost identificaţi 20 de angajatori. Prin urmare s-au făcut propuneri de cercetare penală în acest sens", se mai precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de IM.
Nerespectarea timpului de lucru şi neacordarea concediilor de odihnă, ]ntre cele mai frecvente nereguli
Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislaţiei muncii, din domeniul relaţiilor de muncă, au fost neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, nerespectarea duratei timpului de lucru şi neacordarea concediilor de odihnă.
La aceleaşi controale, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea amenzilor a fost de 1.055.000 de lei, fiind constatate 2.418 deficienţe faţă de legislaţia în vigoare şi aplicate 2.377 de sancţiuni contravenţionale. În situaţia în care s-a constatat că există un pericol iminent de accidentare, s-a dispus sistarea activităţii în 15 unităţi, la 14 locuri de muncă şi trei echipamente.
Pentru remedierea deficienţelor constatate, inspectorii de muncă au dispus 2.430 de măsuri cu termene fixe de raportare a modului de rezolvare.
Printre deficienţele din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă întâlnite la angajatorii controlaţi, s-au numărat: neutilizarea echipamentelor de muncă corespunzătoare desfăşurării lucrărilor la înălţime sau a echipamentului individual de protecţie, nerespectarea prevederilor legale privind protecţia împotriva electrocutării sau a prevederilor ce se referă la efectuarea săpăturilor în condiţii de siguranţă, mai spun cei de la IM.