Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituţională.
Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
"Legea în întregul său a fost declarată neconstituţională", a susţinut Zegrean, întrebat despre decizia judecătorilor în cazul votului uninominal.
Curtea Constituţională a discutat, miercuri, sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.
PDL a depus, în 31 mai, la Curtea Constituţională sesizarea privind legea uninominalului pur iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu.
Deputatul PDL Sulfina Barbu susţinea atunci că legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu "este croită pentru interesul electoral al USL", încalcă normele privind suveranitatea poporului exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia.
Deputatul PDL a mai spus că USL încalcă normele privind principiul egalităţii şi al reprezentativităţii în drepturi.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că USL a adus "modificări abuzive la legea electorală" şi că scopul legii, exprimat de Ponta şi Antonescu este de a distruge PDL.
Contestaţia PDL împotriva legii uninominalului iniţiată de USL a fost depusă "la mişto" şi reflectă serviciile celor mai proşti jurişti sau o uriaşă ipocrizie, deoarece sistemul parlamentar poate fi modificat doar prin revizuirea Constituţiei, nu printr-o simplă lege, spunea atunci premierul Victor Ponta.
"Am văzut contestaţia şi sunt doar două explicaţii: ori au cei mai slabi şi mai proşti jurişti din România, ori îşi bat joc de toţi românii, pentru că ei contestă că noi prin lege nu am desfiinţat Parlamentul bicameral, să-l facem unicameral. Orice copil de la liceu ştie că în Constituţie este sistemul bicameral, nu puteam noi prin legea uninominalului să modificăm Constituţia. Să ataci la Curtea Constituţională faptul că noi prin lege nu am modificat Constituţia ori este o uriaşă ipocrizie, ori au depus contestaţia la mişto, absolut neserios, ştiind că oricum le va fi respinsă", preciza Ponta.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 mai, cu 180 voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR.
Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.
Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.