Peste 1.300 de infracţiuni au fost descoperite de poliţişti, în perioada 10 februarie - 31 mai, la acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ce aduc atingere fondului cinegetic, desfăşurate la nivel naţional, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
De asemenea, poliţiştii structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au ridicat, în vederea confiscării, 238 de arme şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 400.000 de lei.
În cele aproape patru luni ale acţiunilor, poliţiştii au depistat 1.312 de infracţiuni, dintre care 1.006 de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 407 din 2006 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului şi 306 de infracţiuni prevăzute în alte acte normative, în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic.
De comiterea acestor infracţiuni sunt suspectate 652 de persoane, precizează IGPR.
Poliţiştii au descoperit 60 de cazuri în care s-au folosit capcane neautorizate şi 74 în care s-a braconat prin folosirea ogarilor sau metişilor de ogari.
Ca urmare a infracţiunilor depistate, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea confiscării, 196 de arme letale, dintre care 179 de tir şi vânătoare şi opt confecţionate artizanal, precum şi 42 de arme neletale, 3.974 cartuşe de diferite tipuri şi calibre, 4.858 kg. carne de vânat şi 312 alte bunuri (autoturisme, atelaje cu tracţiune animală, laţuri, capcane neautorizate, proiectoare etc.).
La acţiuni au participat şi reprezentanţi din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Regiei Naţionale a Pădurilor şi asociaţiilor de vânătoare.
(25 iun 2012, 11:10:02