Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Constantin Simirad, a rămas fără maşina de serviciu şi telefonul mobil, cu câteva zile înainte de predarea mandatului, decizia fiind luată de cei doi vicepreşedinţi USL ai instituţiei, după ce Simirad a pierdut alegerile.
Vicepreşedintele PNL al CJ Iaşi Victor Chirilă a declarat, ieri, pentru corespondentul MEDIAFAX că Simirad nu mai are nevoie de maşina de serviciu, precizând că "atunci când pierzi alegerile pleci acasă".
"Ce nevoie mai are domnul Simirad de maşină? Poate lua taxiul. Eu şi cu domnul Adăscăliţei (Constantin Adăscăliţei, vicepreşedinte al CJ Iaşi - n.r.) ce am făcut, cum ne-am descurcat când el ne-a luat maşinile de serviciu?", a afirmat Victor Chirilă.
El a evitat să spună cine a dat dispoziţia ca lui Simirad să i se ia maşina de serviciu.
Pe de altă parte, potrivit unor surse din cadrul CJ Iaşi, vineri, lui Constantin Simirad i s-a tăiat şi telefonul mobil.
Simirad nu a putut fi contactat pentru a comenta deciziile luate la adresa sa.
Constantin Simirad a candidat pe listele UNPR pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Iaşi, obţinând doar 5,49 la sută din voturi. El a spus imediat după pierderea alegerilor că a "pedalat" puţin în campania electorală şi că nu a vrut să ajungă preşedinte de CJ şi să aibă un consiliu dominat de USL.
În ultima parte a mandatului de preşedinte al CJ Iaşi, relaţiile dintre Constantin Simirad şi cei doi vicepreşedinţi, liberalul Victor Chirilă şi social-democratul Constantin Adăscăliţei au fost extrem de tensionate.
Vara trecută, Chirilă şi Adăscăliţei şi-au desfăşurat activitatea, timp de două săptămâni, într-un cort instalat în faţa instituţiei, după ce în pereţii birourilor celor doi vicepreşedinţi au fost găsite camere de luat vederi.
Totodată, Simirad le-a luat o parte din atribuţii celor doi vicepreşedinţi, iar la un moment dat le-a luat şi maşinile de serviciu şi secretara.
Constantin Simirad îşi va încheia mandatul la şefia CJ miercuri dimineaţă, când va fi constituit noul consiliu.
Funcţia de preşedinte va fi preluată de liberalul Cristian Adomniţei, câştigătorul scrutinului de duminica trecută.