Hotărârile adoptate de Parlament sunt eliminate din categoria actelor asupra cărora se poate pronunţa Curtea Constituţională, au decis, miercuri, deputaţii jurişti.
Comisia juridică a adoptat, miercuri, raport favorabil la Legea prin care se modifică organizarea şi funcţionarea CC, în sensul eliminării hotărârilor plenului Camerei, ale plenului Senatului, precum şi cele ale plenului reunit din categoria actelor asupra cărora Curtea se pronunţă cu privire la constituţionalitate.
Raportul favorabil a fost adoptat cu cinci voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".
Iniţiatorii acestei iniţiative legislative sunt deputatul PNL Cornel Pieptea şi senatorul PSD Georgică Severin.
Modificarea aprobată în Comisia juridică reprezintă revenirea la forma de dinainte de 2010 a alineatului 1 al articolului 27 din legea Curţii Constituţionale.
În expunerea de motive a propunerii legislative, Severin şi Pieptea precizează că prin Legea 177/2010 în sarcina Curţii Constituţionale a fost stabilit şi pronunţarea asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite.
Iniţiatorii consideră că prin această modificare din 2010 se "încarcă în mod excesiv activitatea CC, ceea ce dăunează bunului mers al activităţii acesteia şi exercitării rolului de arbitru instituţional, rol asumat nu de puţine ori, în contextul constituţional românesc".
Deputatul PNL Gheorghe Gabor a declarat, miercuri, că este normal ca hotărârile adoptate de către Parlament să rămână în vigoare şi Curtea Constituţională să le respecte, el precizând că iniţiativa legislativă care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul CC este o revenire la legea veche.
"Curtea Constiuţională este şi ea supusă Parlamerntulu, pentru că Parlamentul îi acordă bugetul. Ori, din moment ce Parlamentul adoptă hotărâri, este normal ca aceste hotărâri să rămână în vigoare şi Curtea să le respecte. Deci nu mai pot să fie atacate la Curte", a spus Gheorghe Gabor.
El a adăugat că nu are nici un sens ca hotărârile date de Parlament să fie modificate de Curtea Constituţională.
"Dacă Parlamentul este organul legiuitor care poate să redacteze Constituţia, care trebuie să fie respectată de toate puterile din stat, ce sens mai are ca hotărârile date de Parlament să poată să fie modificate de către Curte? Este o întrebare şi răspunsul este că nu e necesar ca această Curte să se pronunţe în legătură cu hotărârile Parlamentului. Este o revenire la vechea lege", a spus Gheorghe Gabor.
Camera Deputaţilor este prima Cameră Sesizată, forul decizional fiind Senatul.
Raportul la această iniţiativă legislativă urmează să intre joi în dezbaterea plenului Camerei, dar şi la sesiunea de vot final.
Băsescu: Este ridicolă scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub incidenţa Curţii Constituţionale
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că este ridicolă modificarea legislativă care permite posibilitatea ca o eventuală hotărâre a Parlamentului de suspendare a şefului statului să nu mai intre sub incidenţa Curţii Constituţionale.
El a argumentat că această modificare este "o chestiune ridicolă", arătând că prevederea respectivă privind posibilitatea pronunţării Curţii Constituţionale în legătură cu hotărâri ale Parlamentului a fost introdusă în lege de PSD.
"În primul rând, o văd ca pe o chestiune ridicolă. Această prevedere a fost introdusă în legea de funcţionare a Curţii Constituţionale de către PSD. Dacă vă aduceţi aminte, când s-a pus problema suspendării la solicitarea PSD, a domnului Mircea Geoană, avocatul de renume mondial Şova a introdus acest amendament, care a trecut. Acum cred că tot ei vor să-l scoată. Nu te poţi juca cu legile funcţie de cum îţi dictează interesele politice", a spus Băsescu.