Examenul de Bacalaureat din acest an va fi organizat exact pe baza sistemului de anul trecut, inclusiv cu faimoasele camere de luat vederi, a anunţat premierul Victor Ponta la emisiunea "După 20 de ani" la PRO TV, arătând că el urăşte şi detestă frauda şi furtul.
"Rămâne exact sistemul de anul trecut, inclusiv cu faimoasele camere de luat vederi. Eu urăsc şi detest frauda şi furtul şi tot ce se poate face ca să nu existe fraudă şi furt, o să facem", a spus Ponta.
Anul trecut, la examenul de Bacalaureat s-au înregistrat rezultate catastrofale, în condiţiile în care candidaţii nu au putut copia, fiind monitorizaţi în săli cu camere video. Astfel, rezultatele obţinute de elevi la examenul de bacalaureat din acest an fost cele mai slabe din ultimele două decenii: peste o sută de mii de absolvenţi picaţi în prima sesiune, alţi aproape o mie eliminaţi pentru copiere şi şcoli fără nici un candidat admis.
Deşi rezultatele ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă, iar numărul celor eliminaţi pentru fraudă şi prezenţa camerelor de supraveghere în clase erau argumente suficient de puternice pentru a nu mai copia la examen, nici în sesiunea a doua, numită "de toamnă", nu s-au înregistrat rezultate mai bune.