Cele patru spitale bucureştene unde au fost transportate victimele accidentului din Pasajul Lujerului au înregistrat 86 de prezentări la Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU), şapte persoane rămânând internate, după cum au declarat, pentru MEDIAFX, reprezentanţii unităţilor sanitare.
Astfel, la "Floreasca", s-au prezentat 30 de persoane, venite la spital cu ambulanţa sau singure. Dintre acestea, patru au rămas internate.
"Dintre cei rămaşi în spital, doi au fost internaţi în clinica de ortopedie, cu fracturi la gambă, unul în clinica de chirurgie plastică, cu o plagă la scalp, iar a patra victimă este în clinica de neurochirurgie, cu un traumatism cranio-cerebral de nivel II", a precizat dr. Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti şi purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca.
La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au ajuns 41 de persoane, dintre care două, un bărbat şi o femeie, au fost internate la ortopedie.
La UPU a Spitalului Universitar Elias s-au prezentat, în urma accidentului de la Lujerului, 14 persoane, dintre care una a rămas internată în clinica de ortopedie.
O altă victimă, o fetiţă de opt ani, fost transportată la Spitalul "Grigore Alexandrescu", dar nu a necesitat internare.
Accidentul din Pasajul Lujerului s-a produs miercuri dimineaţă, la ora 7.25, pe sensul spre Piaţa Presei, fiind implicate trei tramvaie ale liniei 41, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Brânduşa Raeceanu.
Potrivit municipalităţii, unul dintre tramvaie a rămas defect pe linie, al doilea a oprit la timp în spatele primului, însă cel de-al treilea nu a reuşit acest lucru şi le-a lovit pe celelalte două.