Un microbuz cu pasageri a fost implicat într-un accident, ieri după-amiază, la Brăila, mai multe persoane fiind rănite şi transportate la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primele informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Brăila arată că accidentul s-a produs pe DN 2 B, la kilometrul 5, între Brăila şi Buzău, unde microbuzul a fost izbit de un autoturism Dacia.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Jenel Şogor, a declarat că au fost rănite patru persoane - trei pasageri din microbuz şi un altul din autoturismul Dacia implicat în accident.
Cei patru răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean.
Potrivit sursei citate, şoferul Daciei a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit microbuzul după ce a vrut să evite impactul cu un alt autoturism care ieşea dintr-o parcare.