Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare referitoare la intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 28 martie - 31 martie, în toate regiunile ţării.
În intervalul menţionat, mai ales în timpul zilei, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi izolat 50 – 60 km/h. La munte intensificările vor fi susţinute, cu rafale de peste 70 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări meteorologice ulterioare.