Preţurile legumelor se vor dubla, în martie, ca urmare a dereglării producţiei din cauza vremii nefavorabile, a declarat ieri Cristian Rusu, directorul asociaţiei producătorilor de legume şi fructe Hortifruct.
Din cauza vremii nefavorabile multe ţări au fost afectate, iar producţia va fi dereglată, astfel încât oferta va fi insuficientă, iar preţurile se vor dubla, a spus Rusu, în prezenţa ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, aflat în vizită la serele din Popeşti-Leordeni.
"Partea afectată se reflectă în costurile de înfiinţare a producţiei. Va fi o întârziere pe piaţă de cel puţin o lună a producţiei de legume româneşti - salată, roşii, castraveţi şi altele, iar scumpirea va fi de 100%, începând de acum. Deja importatorii ştiu că avem probleme şi ştiu că avem pagube, şi acum s-au repliat pe preţuri", a spus Rusu.
El crede că preţurile, odată mărite, se vor menţine la acel nivel tot anul 2012.
"Tot ciclul de producţie va fi afectat, în special lunile martie şi aprilie, dar tot anul va fi decalat cu o lună-o lună şi jumătate. Am avut două tipuri de pierderi: una cauzată de vremea nefavorabilă, este vorba despre căderea infrastructurii serelor, şi o pierdere economică din cauza întârzierilor, a reparaţiilor şi a pierderilor pe care le-am avut cu seminţele", a spus Rusu.
El a declarat că la nivel naţional sunt circa 300 de hectare de sere de legume, dintre care cel puţin 75-80% au fost afectate de vremea nefavorabilă din prima jumătate a lunii februarie. Din serele de la Popeşti-Leordeni, care se întind pe 90 de hectare, a fost afectată 65% din suprafaţă.
"Eu nu cred că va fi chiar o dublare de preţ, o să vedem în zilele următoare ce se va întâmpla. Dar probabil că o să vedem în luna martie o ofertă mai mică pe piaţă de salată, de castraveţi", a spus, la rândul său, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.