Prima zi din sesiunea parlamentară extraordinară s-a încheiat, ieri, după o dezbatere între opoziţie şi coaliţia majoritară pe tema situaţiei generate de protestele din stradă, fără a se ajunge la o concluzie comună.
Reprezentanţii USL au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, demisia Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate alegeri, în timp ce premierul Emil Boc a prezentat un raport privind starea naţiunii şi a anunţat revocarea din funcţie a ministrului de Externe Teodor Baconschi, cel care ocupă şi funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL.
De altfel, pe holurile Parlamentului, reacţiile la această demitere au dominat celelalte subiecte ale zilei.
Cea de a doua zi a sesiunii parlamentare extraordinare, marţi, va fi consacrată sărbătoririi Zilei Unirii, reprezentanţii USL anunţând deja că nu vor participa la acest moment, ci se vor afla la manifestările din ţară.