Carnea mistreţilor împuşcaţi la tradiţionala vânătoare de pe domeniul de la Balc, judeţul Bihor, care s-a desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni, va fi donată, după ce va fi supusă analizelor, unor cămine pentru îngrijirea vârstnicilor şi a copiilor.Potrivit şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Sorin Hodişan, 254 de mistreţi au fost vânaţi la Balc.
"În cele două zile (sâmbătă şi duminică - n.r.) au fost vânaţi 254 de mistreţi, ceea ce reprezintă doar o mică parte din efectivul existent la Balc", a declarat, ieri, Sorin Hodişan.
El a explicat că, duminică, angajaţi ai DSVSA au prelevat probe de la toate animalele vânate pentru efectuarea analizelor serologice, virusologice şi bacteriologice, în urma cărora să se constate dacă acea carne este corespunzătoare pentru consumul uman, iar animalele nu au fost bolnave de trichineloză sau de pestă porcină.
În cazul în care analizele vor arăta că animalele au fost sănătoase, cea mai mare parte din carne va fi donată, la fel ca şi în anii trecuţi, unor centre de îngrijre a copiilor şi bătrânilor.
Potrivit comandantului Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc, cea mai mare parte a invitaţilor au plecat, duminică, de pe Aeroportul Oradea spre Rotterdam.
Potrivit stirileprotv.ro, în acest an printre oaspeţii lui Ion Ţiriac s-au numărat Wolfgang Porsche - proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, Georges Marsan - primarul din Monte Carlo, Franz Rauch - producător de sucuri naturale din Europa, Klaus Mangold - fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Alfred Baumhauer - designerul brand-ului Cartier şi Inigo Herrera - fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Vânătoarea a început sâmbătă dimineaţă, când participanţii, cazaţi în reşedinţe luxoase din apropierea domeniului de vânătoare de la Balc, şi-au pregătit armele şi au aşteptat să sune cornul care a dat startul evenimentului.
Sâmbătă seară, oaspeţii omului de afaceri Ion Ţiriac au avut parte de o cină tradiţională cu bucate româneşti şi de un spectacol cu Andreea Bănică şi Corina Bud.
Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.
În mod tradiţional vânătoarea se desfăşoară la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii ianuarie.
Domeniul de la Balc se întinde pe 150 de hectare din comuna bihoreană cu acelaşi nume.
(22 feb 2012, 17:13:29
Mare norov... ce mai !!.. festin mare pe capul saracilor internati... ca o sa le trebuiasca sa le faca si recuzita, muzica si toate cele....
SA VA FIE RUSINE DOMNULE TIRIAC PENTRU ACEASTA DECIZIE !!!! Daca ofereati spre vanzare acest vanat , si apoi banii incasati sa-i fi dat la caminele cu pricina ..
era mai onorabil, ...cum absolut onorabil era poate sa fi donat o catime din incasarile ce le faceti pe seama acestor masacre cinegetice anuale acelor amintite asezaminte.
BANUL INGROASA OBRAZUL stimate domn Tiriac... sa-ti fie clar.. oi fi matale moralist mare in ale afacerilor , dar la dumneata empatia sociala si civica e nula nula nula nula nula nula nula nula nula.
Acum ma intreb si eu asa ca prostul: pentru ce mai imbraci matale tohoarca aia de cojoc taranesc, cand te intalnesti cu barosanii mondiali (aia cu care stati calare pe milioanele de le ziceti ca sunt ale voastre , care de fapt sunt speculate din afaceri strecurate prin legi pentru care omul de rand nu exista) ????
Ce ai vrea sa credem ca vedem o intruchipare a romanului adevarat sau un simplu lup imbracat in piei de oaie ???
Mai lasa-ne domnule draga... mergi dumneata acolo unde te simti bine intre sclipiciurile monetare , cat despre mine , nu-mi lipsesc milioanele matale catu-si de putin, ceea ce-mi lipseste este acea catime minuscula de bun simt la orice scapatat de necaz , ajuns milionar care dintr-o data scapa omenirea de la infometare.
Capisci mon cher ??? or ba ??