Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 18 ian 2012 - Anul XVII, nr. 13 (4918)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi educaţia părinţilor, principalele cauze ale abandonului şcolar

Sărăcia, problemele din familie şi educaţia părinţilor sunt principalele cauze ale abandonului şcolar în mediul rural, rezultă dintr-un studiu realizat de Fundaţia Soros în 42 de localităţi rurale din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Harghita, Neamţ, Prahova şi Suceava.
Studiului-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural arată că apartenenţa la o familie dezorganizată, lipsa de educaţie a părinţilor, neglijenţa acestora, lipsa unui loc de muncă sau consumul excesiv de alcool sunt dificultăţi din familie cu impact important asupra parcursului şcolar al unui copil.
Conform studiului, copiii proveniţi din astfel de medii tind să urmeze modelele oferite de părinţi şi concepţiile acestora, conform cărora educaţia nu este o prioritate iar frecventarea şcolii nu sporeşte şansele unui viitor mai bun.
"Sărăcia este o altă cauză pentru abandonul şcolar. Acest factor acţionează în două sensuri: fie copiii nu se pot prezenta la şcoală din cauza neputinţei părinţilor de a le cumpăra haine, rechizite sau pentru a plăti transportul, fie sunt nevoiţi să contribuie la întreţinerea familiei, ceea ce nu le mai permite să aloce timp învăţăturii. În cazul familiilor cu mulţi copii, adeseori fraţii mai mari sunt nevoiţi să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de gospodărie, în timp ce părinţii muncesc. Fetele sunt cele care renunţă mai des la şcoală din acest motiv", rezultă din studiu.
O cauză a abandonului şcolar, întâlnită mai ales în rândul copiilor romi, este faptul că aceştia nu stăpânesc foarte bine limba română.
"Atunci când copiii sunt înscrişi în sistemul de învăţământ direct în clasa I, ei întâmpină dificultăţi majore de adaptare la viaţa şcolară şi, adeseori, părăsesc timpuriu sistemul de învăţământ, odată ce au învăţat să scrie şi să citească", mai rezultă din studiu.
O situaţie aparte o reprezintă copiii cu cerinţe educative speciale, pentru care fie nu există în şcoală resursele materiale sau umane necesare educării lor, fie părinţii nu doresc obţinerea unui certificat medical care să ateste faptul că aceştia au cerinţe educative speciale, considerându-l stigmatizant şi, astfel, nu există condiţiile formale pentru adaptarea curriculum-ului sau pentru crearea serviciilor de care ar avea ei nevoie.
Lipsa comunicării dintre părinţi şi cadrele didactice sau dintre părinţi şi copii, plecarea părinţilor în străinătate şi lăsarea copiilor în grija unor persoane cu mai puţină autoritate (bunici sau vecini) sau influenţă negativă a anturajului tinerilor constituie alte cauze ale abandonului şcolar.
Studiul-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural este o cercetare calitativă realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în perioada octombrie-decembrie 2011.
Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului Parte de Carte, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, derulat de Fundaţia Soros România.
Proiectul se derulează în perioada mai 2011-aprilie 2014 şi are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar în mediul rural prin dezvoltarea unor servicii socio-educative integrate şi prin implicarea membrilor comunităţilor în menţinerea în sistemul de educaţie a elevilor aflaţi în risc de a părăsi şcoala.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi educaţia părinţilor, principalele cauze ale abandonului şcolar.
 Vizualizări articol: 725 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi educaţia părinţilor, principalele cauze ale abandonului şcolar0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei