Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că SMURD nu a fost creat de un om, statul făcând eforturi uriaşe pentru acest sistem, şeful statului menţionând că abordarea din ultimele zile i se pare "deplasată".
"SMURD nu a fost creat de un om. Statul român a făcut eforturi uriaşe pentru dotarea SMURD şi a Ambulanţei", a spus Băsescu.
El a adăugat că acest sistem a fost creat "cu banii românilor", care au fost plătiţi sau urmează să fie plătiţi.
Băsescu a mai spus că "nu a venit nici un personaj din ţara asta cu banii în buzunar", sistemul fiind creat de statul român.
Băsescu: Am vorbit cu Raed Arafat la telefon; la Cotroceni n-am primit nici un raport
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a avut o discuţie telefonică cu Raed Arafat, precizând că nu doreşte să continue polemica, dar şi că la Cotroceni nu a ajuns un raport al acestuia privind Legea sănătăţii.
Traian Băsescu a adăugat că ştie cu siguranţă că un raport a fost trimis către ministrul Sănătăţii "în seara" în care a intervenit telefonic la un post de televiziune. "Dar la Cotroceni nu a ajuns", a spus el.
"Am avut o discuţie telefonică. Nu doresc să continuu această polemică. Pur şi simplu nu mă interesează", a spus preşedintele, întrebat dacă a discutat cu Raed Arafat.
Preşedintele a adăugat că obiectivul său este reformarea sistemului de sănătate.
"Dacă există un raport trimis la Cotroceni, cu siguranţă are un număr de înregistrare. Aici nu se poate mişca nici o hârtie fără număr de înregistrare", a adăugat preşedintele.
Raed Arafat a demisionat, marţi, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.
(12 ian 2012, 13:32:25