Un poliţist s-a împuşcat sâmbătă seară în sediul Poliţiei municipiului Buzău, el fiind evaluat psihologic ultima dată în anul 2009, iar rezultatele nu au indicat nici o tulburare psihică, o nouă testare fiind programată pentru anul viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul de 36 de ani era absolvent al Şcolii de Poliţie din Câmpina, iar în 2006 absolvise Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, fiind avansat ca inspector. El lucra la Secţia 4 de Poliţie Rurală din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău.
Potrivit comisarului Florina Crucianu de la Biroul de Relaţii cu Presa al IPJ Buzău, poliţistul fusese evaluat ultima dată în 2009, fără ca testele psihologice să indice vreo neregulă. Ea a precizat că o nouă testare era programată pentru anul viitor.
Conform sursei citate, inspectorul nu avea probleme la serviciu, nu era cercetat disciplinar şi avea rezultate bune în activitate.
Poliţistul a fost găsit împuşcat în cap cu pistolul din dotare, într-un birou încuiat din sediul Poliţiei municipiului Buzău, de către doi agenţi. Poliţiştii au fost nevoiţi să spargă uşa, susţin surse din Poliţie.
Surse din cadrul IPJ Buzău spun că bărbatul venise la serviciu mai devreme de momentul în care trebuia să intre în tură, şi-a luat în primire arma, fără să dea ceva de bănuit, după care nu a mai fost văzut.
Inspectorul a lăsat un bilet de adio în care îi cere scuze soţiei pentru gestul făcut.
Familia inspectorului a fost chemată la sediul Poliţiei, soţiei poliţistului făcându-i-se rău la aflarea veştii. Ulterior, ea a primit îngrijiri medicale de la medicii de pe Salvare chemaţi la sediul Poliţiei municipiului Buzău.
La ieşirea din sediul Poliţiei, socrul inspectorului a declarat că bărbatul nu avea probleme, avea o familie frumoasă, însă în ultima vreme avea o uşoară depresie.
"Nu avea probleme financiare, financiar stăteau mult peste medie, nu ştiu ce l-a determinat să facă asta. Poate o să aflăm mai multe zilele următoare. Parcă în ultima vreme avea o uşoară depresie. Cred că sistemul e de vina", a declarat socrul poliţistului mort.
Poliţistul avea doi copii mici.