Preşedintele Băsescu a declarat, ieri, că a primit miercuri o scrisoare din partea CE prin care Comisia informează că nu va mai finanţa din bani europeni un proiect privind construcţia unui tronson de autostradă deoarece câştigătorul licitaţiei a fost desemnat de către o instanţă judecătorească.
Preşedintele a precizat, la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, că este vorba despre un tronson de autostradă de pe coridorul paneuropean 4, iar unul dintre cei care a pierdut licitaţia a contestat decizia comisiei de evaluare în instanţă şi a câştigat.
Şeful statului a calificat acest lucru ca fiind unul foarte grav, în condiţiile în care este vorba despre o a doua astfel de atenţionare primită din partea Comisiei Europene.
"Noi nu vă mai finanţăm proiectele în care justiţia a stabilit cine este câştigătorul", a prezentat Traian Băsescu mesajul primit de la Bruxelles.
El a adăugat că reacţia CE este una de neîncredere privind modul în care se câştigă licitaţiile în instanţă, în pofida deciziilor luate de comisiile de specialişti, care adesea sunt supervizate de către Bruxelles în stabilirea câştigătorilor.
"S-a mers prea departe", a arătat preşedintele.
"Bruxelles-ul a spus «Spălaţi-vă pe cap cu câştigători stabiliţi în felul acesta!»", a mai afirmat şeful statului.
"Petru mine, scrisoarea care a a venit ieri, legată de o licitaţie mare, este un semnal extrem de prost cu privire la cum sunt văzute hotărârile judecătoreşti legate de un contract şi răspunsul este ferm - nu aveţi să îl finanţaţi din bani europeni, este justiţia voastră, folosiţi banii voştri pe astfel de rezultate la licitaţii", a spus preşedintele.
"Atenţie, că ceva se întâmplă cu toate eforturile noastre de a scrie codurile şi legislaţia. Este, dacă vreţi, ceva puţin peste MCV, suntem în zona practică a reacţiilor din justiţie", a avertizat Traian Băsescu.
Şeful statului a apreciat că, până la scrierea raportului, vor mai fi reacţii din partea Comisiei legate de această problemă.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a admis că este dreptul oricărui om de a apela la justiţie pentru contestarea unei licitaţii. El a adăugat, însă, că justiţia trebuie să îşi recunoască limitele de a fi capabilă să analizeze o licitaţie.
În opinia sa, trebuie găsite formule prin care să nu se îngrădească accesul la justiţie, dar şi ca decizia justiţiei să fie corectă şi sustenabilă din punct de vedere tehnic.
"Aici, eu mă întreb câtă expertiză are un judecător... E bătălia a doi avocaţi care spun «clientul meu e cel mai bun». Cum crede judecătorul că este cel mai bun, pentru că nimeni n-a ordonat o expertiză. Care sunt criteriile? Nu vreau să le pronunţ", a declarat Băsescu.
El a mai arătat că aceasta este o "zonă care depăşeşte MCV şi poate să genereze daune foarte mari".
"Eu nu cred că putem merge pe ideea că justiţiei nu îi pasă de ce se întâmplă în Europa. Poate să fie independentă justiţia, în deciziile ei, de lege şi de realităţi?", a adăugat preşedintele.
( 4 nov 2011, 19:00:40