Un recensământ poate furniza informaţii valoroase despre persoanele cu dizabilităţi dintr-o ţară, respectiv distibuţia lor în rândul populaţiei la nivel naţional, regional şi local, potrivit recomandărilor Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa.
Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (Divizia de Statistică a UNECE), în cooperare cu Oficiul de statistică al comunităţilor europene (Eurostat) privind programul de recensământ al Uniunii Europene, au făcut recomandări pentru recensămintele populaţiei şi locuinţelor din anul 2011, arată Institutul Naţional de Statistică (INS), într-o informare de duminică, remisă agenţiei MEDIAFAX.
La Capitolul X privind persoanele cu dizabilităţi, documentul referitor la recomandările Eurostat, consemnează faptul că recensământul poate furniza informaţii valoroase despre persoanele cu dizabilităţi dintr-o ţară.
Pentru ţările în care nu se realizează cu regularitate studii speciale privind persoanele cu dizabilităţi sau module referitoare la aceste persoane în cadrul studiilor aflate în curs de realizare, recensământul poate fi singura sursă de informaţii privind frecvenţa şi distribuţia persoanelor cu dizabilităţi în rândul populaţiei la nivel naţional, regional şi local.
Datele recensământului pot fi utilizate pentru programe de planificare şi servicii (prevenirea şi reabilitarea), monitorizarea tendinţelor de handicap din ţară, evaluarea programelor şi serviciilor naţionale privind oferirea unor şanse egale, precum şi pentru compararea pe plan internaţional a prevalenţei anumitor handicapuri în anumite ţări.
Despre situaţia persoanelor cu dizabilităţi (subiect opţional), textul arată că o astfel de situaţie este o caracterizare a populaţiei cu dizabilităţi în raport cu populaţia fără dizabilităţi.
Persoanele cu dizabilităţi sunt definite ca acele persoane care prezintă un risc mai mare decât cel prezentat de majoritatea populaţiei în privinţa restricţiilor de efectuare a unor sarcini specifice sau a participării for la anumite activităţi.
Acest grup include persoane care au limitări ale funcţiilor de bază ale activităţii, cum ar fi mersul sau auzul, chiar dacă aceste limitări au fost ameliorate prin utilizarea unor dispozitive ajutătoare, a unui mediu de asistenţă sau unor resurse ample. Aceste persoane ar putea să nu aibă limitări în privinţa sarcinilor măsurate în mod specific, cum ar fi îmbăierea sau îmbrăcatul, sau a activităţilor participative, cum ar fi serviciul sau participarea la serviciul religios, deoarece s-au realizat adaptările necesare la nivel personal sau de mediu.
Aceste persoane vor fi considerate totuşi ca prezentând un risc mai mare, datorită restricţiilor referitoare la anumite activităţi şi/sau participări, decât majoritatea populaţiei, din cauza prezenţei limitărilor funcţiilor de bază ale activităţii şi deoarece absenţa nivelului actual de acomodare ar pune în pericol nivelul lor actual de participare.
"Se recomandă ca la determinarea dizabilităţii să fie considerate esenţiale următoarele patru domenii: mersul; vederea; auzul şi cunoaştere/comunicare. O măsură cuprinzătoare ar include toate domeniile (a se vedea alineatul 468). În cazul în care ţările doresc aceasta, grija faţă de sine şi comunicarea pot fi considerate şi ele domenii", arată documentul citat de INS.