Reprezentanţi ai Parlamentului European care au participat ieri, la Bruxelles, la un seminar privind mobilitatea lucrătorilor în condiţii de criză, au transmis că sprijină necondiţionat ridicarea restricţiilor pentru lucrătorii români şi bulgari, informează Ministerul Muncii.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a participat, ieri, la seminarul "Mobilitatea lucrătorilor pe piaţa internă în condiţii de criză: cu sau fără români şi bulgari?" organizat de către Parlamentul European la Bruxelles.
"Mesajul principal transmis de toţi participanţii a fost de sprijin necondiţionat pentru ridicarea restricţiilor de pe piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari pentru a se asigura respectarea deplină a principiilor şi libertăţilor Uniunii Europene. S-a subliniat importanţa respectării egalităţii de tratament pentru toţi cetăţenii europeni, pentru a evita situaţia în care unii dintre aceştia ar putea fi trataţi ca şi cetăţeni de «rangul 2» ai UE", se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, Comisia s-a angajat să analizeze cu foarte mare atenţie toate datele justificative pe care statele membre care vor decide să prelungească restricţiile pe piaţa muncii le vor transmite până la sfârşitul acestui an.
Ministrul Sulfina Barbu a evidenţiat efectul pozitiv al mobilităţii lucrătorilor din noile state membre asupra PIB-ului global şi efectele moderate avute asupra PIB-ului pe cap de locuitor, precum şi un impact minor al mobilităţii forţei de muncă de după extindere asupra salariilor şi a ocupării lucrătorilor locali.
Sulfina Barbu a precizat că restricţiile existente nu vor limita mobilitatea semnificativ, ci vor crea mai degrabă piedici birocratice pe canalele fluxurilor de mobilitate şi vor contribui la o creştere a incidenţei muncii la negru.
Demnitarul român a făcut apel la toate statele membre să asigure aceleaşi drepturi tuturor cetăţenilor europeni, indiferent de data la care statul lor de origine a aderat la Uniunea Europeană.
La seminar au participat Joseph Daul, preşedintele grupului PPE din PE, Eva Torok, adjunctul şefului de cabinet al comisarului Laszo Andor, comisar pentru ocupare, afaceri sociale şi incluziune, Totyu Mladenov, ministrul muncii şi afacerilor sociale din Bulgaria, Jurgen Tiedje, şef de unitate în cadrul DG MARKT, Miguel Fonda Ştefănescu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Române din Spania.