Două treimi dintre apelurile la 112, în trimestrul III din 2011, au fost false, cele mai multe provenind din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, iar mulţi dintre autorii acestor telefoane adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc.
Statistica pe trimestrul III din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 4.617.809 apeluri. Dintre acestea, 31,75% au fost reale şi 68,25% false, potrivit unui comunicat transmis ieri.
Cele mai multe apeluri au fost transferate către Ambulanţă (56,41%), Poliţie (29,97%), Pompieri – SMURD (11,83%) şi Jandarmerie (1,62%).
În urma constatărilor făcute de către autorităţile statului, 1.451 de persoane au fost sancţionate conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Gorj, municipiul Bucureşti, Suceava şi Teleorman.