Ambasada Statelor Unite la Bucureşti anunţă începerea programului Loteria Vizelor pentru 2013, din data de 4 octombrie, România fiind şi în acest an printre ţările ai căror cetăţeni sunt eligibili pentru o astfel de viză.
Cei care doresc să aplice pot face acest lucru în perioada 4 octombrie - 5 noiembrie. Cei interesaţi pot descărca formularul electronic de înscriere de la adresa www.dvlottery.state.gov, precizează ambasada, care le recomandă aplicanţilor să evite înscrierea în ultima săptămână.
Ambasada precizează că persoanele care se înregistrează în program nu sunt obligate să plătească nici o taxă. Pentru a fi eligibili în programul Loteria Vizelor, aplicanţii trebuie să fie originari dintr-unul din statele eligibile şi să îndeplinească fie criteriile de educaţie, fie pe acelea legate de experienţa în muncă. Legislaţia americană prevede că cei care aplică pentru Loteria Vizelor trebuie să aibă cel puţin studii liceale sau să fi avut, în ultimii cinci ani, cel puţin doi ani de experienţă în muncă. Detalii legate de experienţa profesională se pot găsi la adresa www.onetonline.org.
Cei care au aplicat pentru o viză în cadrul acestui program trebuie să păstreze pagina de confirmare a înscrierii până la 30 iunie 2013. Informaţiile despre rezultatele programului Loteria Vizelor 2013 vor fi disponibile începând din 1 mai 2012 până la 30 iunie 2013. Rezultatele vor fi disponibile online, nu se vor trimite pe mail şi nu vor fi aduse la cunoştinţă de către serviciile ambasadei sau consulatului american.