Soţul nevinovat ce are daune prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat despăgubiri

Soţul nevinovat, care suferă prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate solicita soţului vinovat să îl despăgubească, instanţa de tutelă are competenţa de a soluţiona cererea prin hotărârea de divorţ, potrivit noului Cod civil al României care intră în vigoare la 1 octombrie.

Despăgubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestaţia compensatorie.

Obligaţia de întreţinere între soţi încetează prin desfacerea căsătoriei. Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. Aceeaşi obligaţie intervine şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

În cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, iar divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere. Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului (beneficiului adus de folosirea unui bun) asupra unor bunuri mobile sau imobile cae aparţin debitorului.

Divorţul este reglementat de actualul Cod al familiei, iar în noul Cod civil, care intră în vigoare la 1 octombrie 2011, textele se regăsesc în articolele 373-403 cu unele îmbunătăţiri. Divorţul înseamnă desfacerea căsătoriei, iar motivele sunt reglementate în articolul 373 Cod civil.

Cele patru situaţii în care poate avea loc divorţul

Divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi, ori la cererea unuia dintre soţi care e acceptată de celălalt; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei sau culpa comună a soţilor, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ; c)la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani; divorţul se poate pronunţa chiar din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se va pronunţa fără a se menţional culpa soţilor; d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, caz în care desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.

Divorţul prin acord poate fi soluţionat pe cale administrativă, indiferent de durata căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: soţii îşi exprimă liber şi neviciat consimţământul, în faţa ofiţerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor; niciunul dintre ei nu este pus sub interdicţie judecătorească; nu au copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Cererea de divorţ se depune de către soţi împreună, iar după un termen de gândire de 30 de zile de la înregistrarea cererii, soţii se prezintă personal şi, dacă ambii stăruie să divorţeze, ofiţerul de stare civilă, după ce verifică valabilitatea consimţământului, eliberează certificatul de divorţ fără vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.

Divorţul poate fi soluţionat prin procedură notarială

Prin procedura notarială poate fi soluţionat: divorţul prin acord al soţilor care nu au copii minori; divorţul soţilor care au copii minori născuţi din afara căsătoriei, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la: numele de familie pe care să îl poarte după divorţ; exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi; stabilirea locuinţei copiilor după divorţ; modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii; stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. Şi în acest caz nici unul dintre soţi nu trebui să fie pus sub interdicţie, iar consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat. Cererea de divorţ se depune de către soţi împreună, dar poate fi depusă şi prin mandatar cu procură autentică. După un termen de gândire de 30 de zile, soţii se prezintă personal, şi, dacă stăruie să divorţeze, notarul public, după ce verifică valabilitatea consimţământului, eliberează certificatul de divorţ fără vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.

Pe care judiciară pot fi soluţionate cererile de divorţ pentru oricare dintre motivele arătate, dacă soţii se adresează direct instanţei de judecată sau dacă divorţul administrativ sau notarial a fost respins. Competentă este instanţa de tutelă, iar până la înfiinţarea sa, competenţa aparţine judecătoriei.

Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă. Prin excepţie, dacă reclamantul decedează în timpul procesului şi acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului. În cazul divorţului administrativ sau notarial, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ.

La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.

În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Oricare dintre soţi sau amândoi, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt. Actele de înstrăinare sau de grevare, precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi sau după data introducerii cererii de divorţ pot fi anulate dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.