Uniforma şcolară trebuie introdusă dacă se consideră că este un element care aduce mai multă disciplină în spaţiul şcoli, însă unităţile şcolare trebuie lăsate să decidă cu privire la acest aspect, a declarat, joi, la Alba Iulia, secretarul de stat în MECTS, Oana Badea.
Oana Badea a spus că un sondaj realizat recent privind învăţământul românesc a scos la iveală faptul că 95 la sută din cei intervievaţi consideră că în spaţiul şcolii din România trebuie să existe mai multă disciplină şi rigoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit secretarului de stat, în cazul în care introducerea uniformei şcolare ar duce la mai multă disciplină şi rigoare, ar trebui să se ţină seama de semnalul dat de sondaj.
Badea a afirmat că Ministerul Educaţiei este cel care trebuie să se poziţioneze şi să ţină cont atât de părerile exprimate de populaţie, cât şi de ceea ce a susţinut şi în cadrul legii Educaţiei Naţionale.
"Trebuie să te uiţi şi în textul de lege, unde ţi-ai asumat şi o descentralizare a deciziilor şi Ministerul Educaţiei s-a poziţionat în acest sens, considerând că şcolile îşi au rolul lor în a decide cu privire la uniformă, pentru că nu putem să ciuntim această decizie în funcţie de anumite interese. Da, vrem mai multă disciplină, da, considerăm că uniforma şcolară poate fi un element care să aducă mai multă disciplină în şcoli, dar, pe de altă parte, trebuie să-i lăsăm să decidă cu privire la această uniformă şcolară", a spus Badea.
Întrebată dacă decizia privind introducerea uniformei şcolare ar trebui să fie a şcolii, Oana Badea a răspuns afirmativ.